Legumele fermierilor se strică pe câmp, iar românii scot mai mulți bani din buzunar! Legumele și fructele care ar putea să salveze România din tăvălugul scumpirilor se strică pe câmp în loc să ajungă la tarabe sau în marile magazine. Autoritățile aruncă toată vina pe fermierii care refuză să se asocieze în cooperative ca să vândă cantități mari.
La marginea drumului, în comuna dâmbovițeană Lungulețu, îi găsim așteptând pe acești doi producători.
Legumele fermierilor se strică pe câmp, iar românii scot mai mulți bani din buzunar! Oamenii nu au însă încredere în cooperative
Legumele ajung să putrezească sub privirile lor neputincioase. Ar putea vinde marfa într-un supermarket dacă ar intra într-o cooperativă. „Asociația e cea mai mare prostie. Dacă te duci la asociație, te mănâncă mulți, pe ăla care muncește. Tot ei iau banii, că sunt o grămadă de șmecheri peste tot”, „Toate supermarketurile, pe unde ne asociem, sunt cu șmecherii.
Vânzările sunt mici în piețe. Studiile arată că optzeci la sută dintre clienți se aprovizionează din supermarketuri. Producătorii locali care s-au asociat au avut mai multe șanse să ajungă cu marfa pe rafturile marilor magazine.
Citește și: Fumatul arde și buzunarul
Ionuț Dumitru, împreună cu alți zece fermieri din comuna Băleni, au bătut palma în urmă cu șapte ani. De atunci toată recolta de pe terenurile lor este adusă într-un singur depozit, care mai apoi ajunge pe rafturile din magazine.
„La nivel de grup suntem peste treizeci de producători locali, cu treizeci de hectare de solarii și peste o sută cinci hectare de culturi în câmp”, a explicat legumicultorul.
Supermarketurile au nevoie de un flux constant de fructe și legume, lucru imposibil de oferit de micii fermieri. Acest lucru însă nu ar fi o problemă dacă sunt mai mulți producători la un loc, pentru că lipsa mărfii de la un fermier poate fi suplinită de un altul.
„Am încercat să-i împreunăm, să-și facă o asociație, să-și facă o cooperativă. Cooperativele mult vorbite dinainte și după optzeci și nouă practic, sunt o provocare pentru ferme din păcate, deci sunt o provocare pentru că ei toți se gândesc în niște vremuri în care în cooperativa era ceva rău, era cel mai rău lucru”, a declarat Claudiu Kisfaludy, director de achiziții fructe și legume.
Într-un lanț de magazine din țara noastră sunt livrate săptămânal două tone de fructe și legume, majoritatea furnizorilor sunt cooperative.