În această seară, de la ora 22:30, Rocco Schiavone, eroul îndrăgitului serial omonim difuzat la Kanal D2, se află internat în spital, însă ambițiosul polițist este decis să se recupereze rapid și să revină cât mai curând „în joc”.
Pentru că Rocco se află în perioada de recuperare, la spital, după operația avută la rinichi, inspectorul adjunct Scipioni este detașat să se ocupe de cazul lui Roberto Sirchia, un industriaș local, mort în timpul unei intervenții chirurgicale.
Rocco, internat și el în același spital cu Roberto, nu stă deoparte atunci când află că prietenul său, doctorul Negri, este cel acuzat de malpraxis și caută piste care să dezvăluie adevărul despre tragicul incident din instituția medicală. Rocco îi este recunoscător medicului Negri pentru că i-a salvat viața, acesta fiind cunoscut drept un chirurg desăvârșit, și vrea să își ajute prietenul în această situație extrem de delicată.
Celebrul inspector colaborează, îndeaproape cu Sandra pentru a-l ajuta în elucidarea cazului morții lui Sirchia, Rocco considerând că acesta a fost asasinat, iar apoi totul i s-a înscenat medicului chirurg.
Ce dezvăluire uluitoare vor face inspectorul Rocco și adjunctul Scipioni, atunci când îi vor întâlni pe membrii familiei lui Sirchia, puteți afla în această seară, de la ora 22:30, odată cu difuzarea unui nou episod, numai la Kanal D2.