Suntem campioni la tratarea după ureche, iar asta se vede cel mai bine în farmacii, acolo unde românii cumpără tot ce găsesc la raft. Mai nou găsești pastile chiar și în benzinării, iar ceaiurile, vitamina c și antibioticele sunt la mare căutare în tratamentele pe care ni le facem singuri. Nimic mai rău, spun medicii și farmaciștii.
Citește și: Medicii de familie, în criză! Pacienții ar putea fi taxați pentru consultații
„Aici avem printre cele mai cerute produse care se dau un sezon pentru imunitate, pentru tratarea răcelilor și așa mai departe. În general, oamenii vin destul de setați pe ce doresc”, a declarat Anda Vija, farmacist.
În sezonul rece, farmaciile sunt luate cu asalt de românii care vor să se trateze singuri. La primele semne de boală ne-am obișnuit să facem o cură de antibiotice, deși acestea pot fi eliberate doar pe rețetă.
„Vom fi ne nevoiți să raportăm de acum înainte orice eliberare de antibiotic și cantități le tipul de antibiotic. Abuzuri se fac cu siguranță și noi suntem pe locul doi în Europa la consumul de antibiotice”, a mai declarat Anda Vija, farmacist.
Medicii, avertisment pentru românii care iau pastile după ureche
Și medicii trag un semnal de alarmă privind medicamentația după ureche. „Trebuie prima dată să mergem pe medicație simptomatică și dacă în două, trei zile organismul nostru nu este responsiv la această medicație simptomatică și simptomatologia noastră se accentuează atunci trebuie trecut pe antibiotic, dar doar la sfatul medicului de familie sau medicul specialist”,
Mergem și în Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, unde este plin de pacienți. Cei mai mulți ajung la tratament specializat după ce încearcă acasă diverse leacuri. Acest bărbat de exemplu a luat de patru ori într-o singură lună antibiotic, plus multe siropuri naturiste. „Am încercat ceva siropuri de brad și ceva siropuri pe bază de ghimbir. Funcționează în oarecare măsură, dar nu prea, adică tot la medic am ajuns”, a declarat bărbatul.
Anual, peste 37.000 de persoane din Uniunea Europeană mor din cauza antibioticelor. Primele state unde se înregistrează cel mai mare consum se numără România, Bulgaria, Grecia, Cipru sau Italia.