S-au salvat singuri din hotelul în flăcări! Zeci de turiști s-au salvat singuri din flăcări după ce hotelul în care erau cazați a fost cuprins de un incendiu. S-a întâmplat la Băile Felix, iar oamenii au coborât pe scara de urgență a clădirii.
Autoritățile au activat planul roșu iar paisprezece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Scările exterioare au fost singura scăpare pentru zeci de turiști care erau cazați la etajul unde a izbucnit focul.
S-au salvat singuri din hotelul în flăcări! Speriați de fumul gros, oamenii au fugit unde au văzut cu ochii
„Am luat-o la fugă pe scări că a izbucnit chiar atunci când am ieșit pe ușă și am fugit.
Șase sute de oameni erau cazați în hotel, în special pensionari veniți cu bilet de tratament. Cei mai speriați au fost cei care se deplasează cu greu pe propriile picioare.
În cazul lor a fost nevoie de intervenția pompierilor, care i-au evacuat.„Sunt ultima care am coborât, că m-am trezit la sala de mese și pe jos erau numai tuburi pe scări și nu puteam și am rugat pe domnul, ce să fac acum, și mi-a luat valiza și a dat-o jos. Atunci am coborât”, a povestit o femeie care era cazată în hotel.
Totul se putea transforma într-o adevărată tragedie dacă personalul hotelului nu ar fi intervenit prompt.
„Dacă urcăm acum etajul trei o să vedeți că pe hol sunt o grămadă de stingătoare de incendiu pe care angajații de la hotel le-au consumat până la sosirea noastră. Sunt uși care din cauza căldurii care s-a emanat pe hol au ars, dar doar uși, uși la etajul trei și camera de care v-am spus, care a
În total, paisprezece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Șase victime au fost intoxicate cu fum iar restul au suferit atacuri de panică.
„Două dintre ele vor merge cu siguranță la spital. Deocamdată nu avem pacienți copii. Au fost implicate inclusiv persoane care sunt angajate ale hotelului”, a declarat Mircea Uiorean, medic-UPU-SMURD-Bihor.
După incendiu, mulți turiști au decis să plece acasă.