Amenzile curg la Spitalul din Urziceni, după ce o tânără a născut pe trotuar! Un episod șocant și revoltător deopotrivă ne dovedește încă o dată, dacă mai era cazul, că sistemul de sănătate al României este în moarte clinică în fața unor urgențe.
O tânără a născut pe trotuar, la doi pași de medicii care o izgoniseră din unitatea medicală pe motiv că n-ar fi fost locuri libere în saloane.
„Spitalul din Urziceni, fraților! Spitalul din Urziceni! Naștere în curtea spitalului!” Tânăra în vârsta de douăzeci și patru de ani a ajuns în travaliu la Spitalul Municipal Urziceni. A fost consultată de o asistentă pentru că medicul de gardă nu era prezent.
Amenzile curg la Spitalul din Urziceni, după ce o tânără a născut pe trotuar! Femeia nu a fost primită în spital din lipsă de locuri
În spital nu s-a găsit niciun pat liber sau o încăpere în care femeia să poată da naștere, așa că a fost scoasă afară și lăsată să aștepte o ambulanță care avea să o ducă la Slobozia. Nu a mai apucat să urce în salvare. S-a prăbușit pe trotuarul din curtea unității și a născut asistată de ambulanțieri și trecători.
Întinsă pe caldarâm, femeia agonizează! Cei doi ambulanțieri au întins o pânză de culoare albastră pe asfalt, iar la un moment dat se aud scâncetele copilului.
Tânăra mamă a reușit să aducă pe lume sub cerul liber o fetiță. Totul s-a întâmplat luni dimineață, iar imaginile filmate și postate pe o rețea de socializare au revoltat o țară întreagă.„N-a primi-o că n-a avut locuri. Cred că a avut, dar n-a vrut să o bage în spital și a născut jos pe ciment, pe sac de rafie.”, „A lăsat-o aici pe bordură și a adus un sac de plastic. N-a primit-o înăuntru”, au mărturisit trecătorii.
Despre incident conducerea spitalului cu greu a putut să spună ceva. La aproape toate întrebările jurnaliștilor managerul a ridicat din umeri. Singurul răspuns ferm a fost legat de scaunul pe care îl ocupă, la care nu consideră că ar trebui să renunțe.
Abia după ce femeia a născut aceasta a fost urcată cu tot cu copil în ambulanță și transportată la un alt spital, la Slobozia.
Alexandru Rafila solicită demisii de onoare: „A tulburat opinia publică, pe bună dreptate”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a criticat dur conducerea Spitalului Urziceni și a cerut o demisie de onoare. În plus, managerul spitalului și asistenta care a consultat-o pe tânără s-au ales cu amenzi de 4000 de lei, iar medicul de gardă cu 3000 de lei.
„Ceea ce a tulburat opinia publică, pe bună dreptate, o imagine pe care nu credeam să o mai revăd, am văzut-o o singură dată, în 1985. Eram student pe vremea aceea și am văzut o situație similară, cu o femeie care a născut în curte. Sunt situații în care ajungem într-un film care pare desprins din realitate, dar din păcate în România s-a dovedit a fi real”, a declarat Ministrul Sănătății.
Citește și: O româncă șochează Italia! După ce a lovit un medic cu mașina, l-a lăsat să își dea ultima suflare pe șosea
Copila a avut ghinionul de a se naște în sistemul de sănătate public din România care nu încetează să îi surprindă pe cei aflați la cârma țării. Săptămâna trecută un alt incident avea să dea fiori reci românilor. Un incendiu izbucnise la spitalul Robănescu din Capitală iar sute de copii au fost evacuați. Premierul țării, Marcel Ciolacu, a avut o concluzie tristă legată de incident dar valabilă și în situația de acum: „Acesta este sistemul public în acest moment.”
Polițiștii au deschis și ei o anchetă penală și fac cercetări pentru abuz în serviciu ca urmare a neîndeplinirii atribuțiilor de către personalul medical.