Theo Rose este una dintre cele mai cunoscute artiste din România, iar cariera ei se bucură de un succes neînchipuit. Anul 2023 a fost unul plin de noi proiecte mari atât de plan profesional, cât și personal, mai ales că artista a devenit mămică pentru prima dată. În urmă cu puțin timp, artista a postat un mesaj emoționant pe pagina ei de Instagram, alături de mai multe fotografii din acest an, printre care și una alături de Anghel Damian.
Descrierea fotografiilor a fost cea care i-a mișcat de-a dreptul pe urmăritorii vedetei. Theo Rose a vrut să transmită, într-un stil metaforic, că este o femeie împlinită din toate punctele de vedere și asta pentru că a luat alegerile potrivite.
„Eu sunt o privilegiata a sortii. Clar, prost sa fii sa nu te urci intr-un tren care opreste la poarta ta, desi tu n-ai cale ferata la poarta. Nu radeti! Sunt si care nu se urca. Unii nu se urca pentru ca le ia prea mult sa se dumireasca daca e psihoza sau nu, altii pentru ca au rau de tren, altii pentru ca spun ca trenul e pentru saraci.
Acuma, mai e si de trenul in care nimeresti. Cu cine pici pe tren. Ca si intalnirile astea sunt importante, desi ai zice ca o discutie in tren e doar ca sa mai treaca timpul. Ehh… Si unii coboara cand ajung la treaba lor, urca altii si tot asa.
Si mai e partea cand trenul care te duce pe tine da peste cate un om. Asta e partea tragica. Atunci nu stii cum sa te simti. Conta oare daca nu te mai urcai?! Sau macar daca ai fi coborat nitel mai devreme… sau oricum ar fi mers altcineva in locul tau pana la capat?! Nu stiu… Ma duc cu asta ca pare ca ma duce bine. Si o sa ma rog pentru cei pe care i-a lovit. Ca trenul n-are mama, n-are tata. Nu stie cum e. Urcati?”, este mesajul postat de Theo Rose în mediul online.
Cum au reacționat fanii după mesajul postat de Theo Rose? Și Anamaria Prodan a rămas impresionată
În secțiunea de comentarii, fanii și-au lăsat imediat impresiile cu privire la mesajul special împărtășit de Theo Rose . „Asa descriere? Prea frumos ai scris”, „Pfooaaa, cât de tare descrierea, cât de subtil aruncată mingea la fileu”, „Vreau sa îmi iau bilet in același vagon cu tine. Mai vorbim, mai râdem”, „Ești minunată tu suflete și așa mă bucur pentru tine”, „Doamne, ce frumos ai scris! Love you! Urc clar, nu ratez nimic”, sunt doar câteva dintre zecile de reacții ale internauților.
Printre persoanele care au felicitat-o pe Theo Rose se numără și Anamaria Prodan, care a apărut în videoclipul celei mai recente piese ale artistei. La rândul ei, celebra impresară a comentat un mesaj cu subînțeles cu privire la deciziile pe care le luăm în viață și cum nu trebuie să fim doborâți de nimic.
„Draga mea frumoasă și deșteaptă. Întotdeauna trebuie să urcăm... chiar dacă trebuie să coborâm câteodată la prima este obligatoriu să urcăm în următorul imediat!!! Niciodată să nu rămânem pe peron! Întotdeauna numai în tren, să stăm … în mișcare”, este comentariul lăsat de celebra impresară.