Gara din Brașov este aproape în paragină, dar are toaletă tehnologizată. De câteva luni casierii au dispărut iar în loc au fost montate aparate inteligente și turnicheți, dar sistemul mai mult le de bătăi de cap oamenilor decât să-i ajute. Structura aparatelor este haotică, bancnotele sunt acceptate cu greu, iar plata cu cardul este imposibilă.
Să folosești toaletele din gara Brașov poate fi o misiune imposibilă. Aproape toți clienții au probleme atunci când încearcă să obțină accesul în interior. Aparatul refuză bancnotele pe bandă rulantă: „Am reușit cumva, dar uite, sistemul lor când merge, când nu merge. (n.red. de) Câteva luni(n.red. e așa). M-am chinuit, că nu aveam ce să fac.”
O femeie nu a avut probleme la intrarea în baie, ieșirea i-a dat însă bătăi de cap.
Alții au fost și mai ghinioniști. Au plătit taxa de acces în valoare de trei lei dar banii nu au fost contorizați de aparat: „Mi-a furat banii, mi-a luat și banii și nici nu am putut să intru.”
De parcă toate problemele nu au fost de ajuns, aparatul de la toaleta bărbaților s-a blocat.
„Felul în care a fost structurat acest aparat este complet haotic. De exemplu, într-un loc se face plata cu bancnote, în altă parte cea cu monede.
O altă problemă este faptul că firma care administrează toaletele publice din gara Brașov nu a montat nicăieri un număr de contact unde clienții pot suna în cazul în care sistemul nu funcționează. Clienții nemulțumiți pot face sesizări la protecția consumatorului.