Dispariția unei copile de doi ani din Serbia s-a transformat într-o operațiune de căutare contracronometru în trei state. Granițele cu România și Bulgaria sunt aproape de locul în care copila a fost văzută ultima dată, așa că alerta s-a dat inclusiv la noi, în orașe precum Drobeta Turnu Severin și Calafat.

Ea este Danka, are doi ani și a fost văzută ultima dată miercuri, în jurul orei 14:00.

Autoritățile au intrat în alertă, însă destul de târziu scrie presa din Serbia. Micuța Danka a dispărut într-o zonă situată aproape de granița cu România și Bulgaria. Drumul până la Drobeta Turnu Severin, Vidin sau Calafat poate fi parcurs rapid cu mașina, iar în cazul unei răpiri acestea sunt rutele considerate probabile de către anchetatori.

Localnicii s-au implicat în căutările din zona localității unde trăia Danka.

A fost acoperită în primă fază o suprafață de zece kilometri pătrați, dar fără rezultat. Cum răpirea este o variantă luată în calcul, polițiștii din țările vecine, respectiv România și Bulgaria, au intrat și ei în alertă. Danka are 85 de centimetri înălțime, ochi căprui și păr castaniu.