Cu două zile în urmă, Tzancă Uraganu a rămas fără permis pentru o perioadă de 90 de zile după ce a fost prins de către oamenii legii în timp ce circula cu o viteză de 160 de km/h.

Manelistul se deplasa de la București la Brașov când a fost oprit de către polițiști pentru viteza pe care o avea. Pe lângă suspendarea carnetului de conducere, cântărețul a primit și o amendă.

Chiar dacă se declară total împotriva vitezei excesive și îi învinuiește pe cei care calcă prea tare pedala de accelerație pe drumurile patriei, manelistul se apără și spune că se afla pe autostradă în momentul în care a mers cu 160 de km/h, nu în oraș, acolo unde limitele de viteză sunt cu totul diferite.

Tzancă Uraganu a dezvăluit că a fost sancționat în special pentru că, în locul în care l-a prins radarul, viteza maximă de deplasare este de 100 de km/h.

Chiar și așa, manelistul nu vrea să rămână pieton pentru aproape 3 luni, așa că vrea să conteste sancțiunile care i-au fost aplicate.

„Eram pe autostradă, aveam 159 km/oră, într-adevăr, dar eram pe autostradă, nu eram într-un oraș sau ceva, adică pe autostradă știu că e maxim 130. Era o porțiune unde era radarul ăsta unde spunea că e 100. Acum nu știu, eu fac contestație și vedem ce se întâmplă.

Să ai 100 pe autostradă nu mi se pare mult. Dacă aveam 150 într-un oraș, mai spuneam. Adică chiar eu spuneam că nu ai cum să fii sănătos la cap, că sunt pietoni, sunt copii, la autostradă nu se simt 150. Eu fac contestație, dacă vor avea dreptate, asta e”, a declarat Tzancă Uraganu, la Xtra Night Show.

Citește și: Tzancă Uraganu, primele declarații după ce a devenit din nou tată! Alina Marymar a adus pe lume o fetiță: „Ne-am dorit-o din toată inima”

Nu a fost o perioadă foarte bună pentru îndrăgitul manelist. La începutul săptămânii, acesta a fost audiat de către oamenii legii în cazul unor bani falși. La acea vreme, Tzancă Uraganu s-a apărat și a spus că a primit bancnotele în timpul unor dedicații, chiar de la fanii săi, și nu a realizat că valuta este contrafăcută. De asemenea, cântărețul i-a luat la rost pe cei care aleg să le ofere soliștilor bancnote false atunci când le cer dedicații și le-a atras atenția tuturor fanilor că tot ce fac prin astfel de decizii este să

le facă mari probleme chiar artiștilor pe care îi ascultă.

„Dacă sunteţi vai de steaua voastră şi vreţi să daţi dedicaţii, daţi, mă, dedicaţii la ureche, că nu vă refuză, mă, fraţilor, nimeni. Uite, am stat pe drumuri, am fost am dat declaraţii, din cauza unor bani falşi. Din 4-5 mâini, s-a ajuns că până la urmă banii ăia au fost de la mine. Au fost de la mine, într-adevăr, din dedicaţii, i-am dat ăluia, ăluia, ăluia şi poliţia s-a sesizat că trebui să vin să dau declaraţii.

Am stat pe drumuri, nici măcar în oraşul meu, la vreo două ore de oraşul meu distanţă. A trebuit să stau toata ziua numai pe drumuri, plus că poliţia mă aştepta de atâta timp. Terminaţi cu banii falşi, vă dăm dedicaţii gratis, spunem ce vreţi voi.

Dacă suntem pe undeva prin străinătate cu banii ăia falşi, ne opresc pe acolo şi nu ne mai dau drumul, cum facem? Hai că în România mai putem s-o dregem, dar ăia prin străinătate, de unde ne ştiu ei pe noi, poliţia?! Terminaţi, mă, nu mai fiţi aşa, mă, hapsâni, să vă umflaţi în figuri că şi-aşa vă umflaţi pe stomacul gol. Chiar am fost azi la poliţie, am fost chemat, am dat declaraţii şi am stat pe drumuri pentru nişte bani falşi că vor unii să se afirme. Nu vă e un pic de ruşine, chiar aşa?! N-am mai stat să intru în prea multe detalii, dar data viitoare veţi fi răspunzători, vă garantez 100%, şi nu e de joacă cu banii falşi în România, ştiţi destul de bine că se pedepseşte grav”, a transmis Tzancă Uraganu, pe TikTok, cu câteva zile în urmă.