O situație fără precedent la Cluj-Napoca. Un cunoscut om de afaceri, investitor în monede virtuale, a fost răpit și torturat de mai mulți indivizi ca să le divulge cheia de securitate de la portofelul de criptomonede în care avea aproape un milion de lei.
Polițiștii au aflat de răpire după ce l-au găsit pe omul de afaceri beat la volan
„Afaceristul ar fi avut o întâlnire cu un bărbat care îl consilia în domeniul criptomonedelor. După câteva minute, în zonă au apărut alți doi indivizi, care aveau fețele acoperite. L-au amenințați și l-au torturat timp de mai multe ore ca să le ofere codul de acces al portofelului virtual. Mai mult, agresorii l-au stropit cu motorină și în final l-au lăsat fără un deget până când bărbatul a cedat și le-a oferit informațiile cerute.
După acele momente, bărbatul a plecat spre casă și pe drum a făcut accident cu mașina. Avea și alcoolemie și le-a povestit anchetatorilor că în timpul agresiunii i s-a turnat alcool pe gât.
Afaceristul a fost apoi transportat la spital și între timp ancheta a fost preluată de serviciul de investigații criminale și mai multe persoane au fost deja audiate în acest caz”, a transmis Silvia Cseh, corespondent Kanal D.