Este alertă în județul Hunedoara, după ce un agent care încerca să încătușeze un scandalagiu a rămas fără centura tactică. Polițistul a pierdut arma din dotare și încărcătorul de rezervă. După câteva ore, colegii acestuia au găsit centura, dar fără pistolul letal. Oamenii legii cred că arma a fost aruncată în râul Crișul Alb. Polițiștii din orașul Brad și cei din împrejurimi au fost solicitați să intervină duminică seara la un scandal izbucnit în localitate a Crișcior.
Apelul la 112 a anunțat că două persoane s-au luat la bătaie. Primii polițiști ajunși acolo au încercat să îi încătușeze pe scandalagii. A fost momentul în care unui agent i-a căzut centura. Un alt individ, martor la aceste scene, a sustras-o într-un moment de neatenție.
Centura polițistului a fost găsită, dar fără arma din dotare
După ore bune de căutări, centura a fost găsită în apropierea râului Criș. A fost abandonată cu încărcătorul de rezervă, spray-ul lacrimogen și bastonul telescopic, însă suspectul a ascuns pistolul în altă parte. A fost reținut în cele din urmă, dar a refuzat să dea detalii despre arma dispărută.
Citește și: Urmărire ca în filme la Botoșani! Fugarul a fost prins doar după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod
„Cei doi implicați în această altercație au fost identificați, încătușați conduși la sediul poliției pentru a fi audiați. Ulterior, aceștia au și fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri sau alte violențe, cât și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, iar un al treilea bărbat a fost de asemenea reținut pentru 24 de ore cu privire la comiterea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și uniților”, a declarat Bogdan Nițu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara.
Căutările armei au continuat și luni în apropierea zonei în care a fost găsită centura agentului. IPJ Hunedoara a demarat o anchetă internă pentru a analiza modul în care au intervenit polițiștii la scandalul de duminică seara. Anchetatorii au adunat indicii că arma ar fi fost aruncată în Crișul Alb, așa că au cerut închiderea Barajului de la Mihăileni. Decizia a fost necesară pentru ca nivelul apei să scadă în așa fel încât căutările să fie ușurate.