Un episod îngrijorător a fost filmat într-o școală din județul Galați, unde un elev de 13 ani a fost bătut de profesor. Incidentul s-a produs în timpul orelor de curs. Dascălul este pensionar, dar predă în continuare din cauza lipsei de personal.
Camerele de supraveghere de pe holul școlii au surprins momentul agresiunii. În imagini se vede cum profesorul, în vârstă de 72 de ani, are un schimb de replici cu elevul de clasa a șaptea.
Profesorul de 72 de ani a fost angajat din cauza lipsei de personal
La un moment dat, dascălul își iese din fire și îl lovește cu palma peste față.
„Plângere am făcut, am mers de mai departe, domnul primar a făcut ce a făcut. Gata, nu mai am ce să mai zic. Eu atât vreau, nu am pretenții la absolut nimic, doar să nu mai fie la școală”, a precizat mama elevului.
Mama copilului lovit, o femeie de 35 de ani, a fost cea care a anunțat poliția.
„Imediat după ce s-a sunat de intrare, elevul a dorit să nu își aștepte profesorul în clasă și să meargă la baie, iar în momentul acela ar fi făcut gălăgie și ar fi fost deranjat profesorul care era efectiv în timpul orelor de curs”,
Profesorul de 72 de ani predă mecanica la școala respectivă și a fost angajat din cauza lipsei de personal. „Este pensionar și în momentul de față lucrează cu contract pe perioadă determinată. Predă de 42 de ani, plus minus. Este în învățământ. Nu a mai avut incidente de genul ăsta. Am rămas surprins”, a spus Maricel Ghioca, primarul comunei Liești.
Profesorul nu a vrut să comenteze acuzațiile care i se aduc. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru loviri sau alte violențe pe numele acestuia.