Natura se va dezlănțui cu o furie oarbă, este avertismentul meteorologilor, care spun că un val de aer polar vine cu furtuni puternice și inundații în țara noastră. Codurile de vreme severă emise au adus deja fenomene extreme.
La Satu Mare, vântul a fost atât de violent încât oamenii au crezut că a venit uraganul. În Buzău, o tornadă a distrus în câteva minute o fermă întreagă, iar în Bihor a plouat cu gheață.
O filmare spectaculoasă a surprins norii care au acoperit localitatea Valea Apei. Uimiți, localnicii au imortalizat norii gigantici iar imaginile au devenit virale pe rețelele de socializare.
„Sunt categoric nori de furtună, sunt nori de tip Cumulonimbus. Sunt într-adevăr nori foarte spectaculoși, dar dincolo de aspectul deosebit trebuie să fim atenți când vedem că apar pentru că repet, sunt nori de furtună”,
Furtuna a făcut dezastru în România
În Satu Mare camerele de supraveghere au surprins momentul în care o rafală violentă de vânt smulge un acoperiș de tablă cu tot cu grinzi. Acoperișul s-a prăbușit apoi peste două mașini parcate, iar una dintre ele a fost grav avariată. Doar norocul a făcut ca o mașină care a trecut cu doar câteva secunde înainte prin acel loc să nu fie zdrobită.
Satu Mare s-a aflat sub cod roșu de vijelii iar vântul a suflat cu 90 de kilometri pe oră, aproape la fel de puternic ca un uragan. În doar câteva minute, zeci de copaci au fost doborâți la pământ sau peste mașini, iar orașul a fost răvășit.
În comuna Costești, o tornadă a ras de pe fața pământului o fermă. De sus se observă bucăți mari din acoperișurile clădirilor, smulse și aruncate de rafale la sute de metri distanță. Din depozitul de cereale au mai rămas doar bârnele de susținere. Proprietarul fermei spune că a observat urgia de la doi kilometri distanță, unde se afla cu turma de oi. Grinzile de pe acoperișul fermei au fost rupte, iar vântul a fost atât de puternic încât a îndoit tabla ca pe o foaie de hârtie și a smuls câțiva stâlpi de susținere.
În Brașov, ploile abundente au inundat un bulevard întreg pentru că firma care se ocupa de lucrările de asfaltare a acoperit gurile de canalizare și toată apa a rămas pe șosea.
În Bihor, furtuna însoțită de gheață a făcut prăpăd și a distrus grădinile localnicilor, dar trebuie să ne așteptăm și la mai rău. Un val de aer polar, care străbate Europa, urmează să ajungă și la noi și va aduce vijelii, grindină, ploi torențiale și temperaturi scăzute.