România este țara extremelor, ruptă între bogăția afișată ostentativ de unii și sărăcia în care se zbat milioane de români. La distanță de numai o sută de kilometri, veniturile unui român pot fi decente sau la jumătate, adică suficiente pentru a îngroșa acea pătură a populației aflată în risc de sărăcie, iar diferențele nu se văd doar între sate și orașe. Inclusiv în mediul urban descoperim poluri ale lipsurilor crunte.

Mergem în Calafat, orașul unde oamenii se încălzesc cu lemne chiar și la bloc.

Această localnică și-a improvizat un scripete cu ajutorul căruia ridică lemnele până la etajul doi.

„Le scoteam din beci și cu acest dispozitiv căram lemnele. Acum ne-am luat un aparat din ăsta cu aer condiționat, de face căldură, dar e foarte greu, să știți, în secolul ăsta să existe așa ceva, să ne încălzim la bloc cu lemne”,

spune femeia.

De altfel, cele mai multe apartamente au fost părăsite. Ușile închise, pereții decojiți și plini de mucegai descriu orașul fantomă de astăzi.

„Cei tineri au plecat în lumea cealaltă, iar cei bătrâni pe lumea cealaltă”, mai spun bătrânii.

Afară descoperim străzi pustii, blocuri în paragină și o liniște deranjantă. Așa arată acum municipiul Calafat.

„După revoluție, în câțiva ani, s-au distrus fabricile. S-a luat tot, utilaje, fier, inox. Am stat treizeci de ani în fabrică, ca electrician, și când a închis toate fabricile și n-a mai fost de lucru a trebuit să plec în altă parte, să-mi găsesc alt loc de muncă”, a spus un alt localnic.

Ca Dănuț sunt mii de angajați care au rămas șomeri după ce fabricile au fost distruse bucată cu bucată și abandonate.

Și portul din Calafat a ajuns o ruină. Un investitor privat a fost singurul care a văzut oportunitatea în portul fantomă. Acum ambarcațiunile livrează către export peste patru mii de tone de cereale zilnic, provenite de la fermierii din Oltenia.

„Am preluat portul în urmă cu doi ani de zile. Era într-o stare jalnică, nu mai era funcțional. În total, cinci milioane de euro sunt investite aici, în port”,

a spus Costel Dunăreanu, proprietarul portului fluvial.

Transportul fluvial și cel feroviar ar putea fi legate.

„Înainte de revoluție, în gara din Calafat circulau zilnic șapte, opt locomotive. Circa nouă sute de vagoane, atât cu angajați din fabrici, cât și cu marfă, tranzitau zona. Acum însă, doar două trenuri pe zi mai ajung în gară. Locomotive de marfă nu mai există pentru că, evident, marile întreprinderi au dat faliment”,

a transmis Teo Argint, corespondent Kanal D.

Putem rezuma sărăcia într-o imagine? Mai sugestivă decât o mână întinsă este o hală în paragină. E fosta fabrică de conserve din Calafat, un loc care ar putea oferi salarii la sute de persoane, în schimb ruinele generează doar sărăcie.