S-a născut în America, a copilărit în Austria, dar a ales să vină în România. Este povestea unei tinere din Bihor, care a decis să lase totul în urmă și să vină în țara părinților ei. Studentă deja în anul II, tânăra spune că nu regretă decizia de a da Vestul pe România. Dominique Faina studiază limbile străine la Universitatea din Oradea. Tânăra de 22 de ani de origine română s-a născut în Statele Unite ale Americii, a copilărit în apropiere de Viena și are în total trei cetățenii.
„Am avut o copilărie foarte frumoasă, în casa noastră se vorbea doar limba română. Părinții mei sunt amândoi din județul Sălaj, în fiecare vacanță veneam în România la bunici și așa am prins mare drag de țara aceasta", a
În 2022, Dominique a surprins pe toată lumea atunci când a decis să lase viața din Occident și să se mute la mătușa ei din Oradea. S-a înscris apoi la Facultatea de Litere, specializarea germană-engleză.
„Am rămas foarte șocată că profesorii văd potențialul într-un student și te și încurajează, nu te dau la o parte și colegii sunt foarte de treabă, din prima săptămână mi-am făcut grupul meu prieteni, sunt foarte prietenoși și deschiși”,
a mai declarat Dominique Faina.Dominique vrea să se stabilească definitiv în România
În paralel cu studiile, tânăra lucrează pentru o companie din Germania și predă la mai multe școli din Oradea. Colegii și profesorii de la facultate o laudă și spun că ar putea preda oricând și în mediul universitar.
„Mereu încearcă să-i ajute pe ceilalți ne ajută și pe noi cu accentele din germană, ne citește, ne explică dacă nu înțelegem ceva",
a spus Melania, colegă cu Dominique.„Are un simț înnăscut pentru filologie, nu doar germana o vorbește cu un accent de scenă, accentul acela de televiziune germană, înțelege foarte bine structurile limbilor", a declarat Orlando Balaș, profesor de limba germană.
Dominique își dorește acum să se stabilească definitiv în România. „Eu vreau să mă fac profesoară de limba germană îmi place sa explic și îmi place când vad și rezultate și mă și gândesc să-mi deschid un birou de traduceri",