În tot acest haos, bătrânii nici nu mai îndrăznesc să viseze că recalcularea le-ar putea aduce mai mulți bani: „Eu am 3 mii de lei acum. O sută de lei plătesc impozit. Asta e, 2900”, a declarat un pensionar.
În această situație sunt toți seniorii care au o pensie mai mare de 2.000 de lei. Impozitate cu 10% este doar suma care depășește acest prag. De exemplu, în cazul unei pensii de 2900 de lei, se oprește impozit pentru suma de 900 de lei. Adică 90 de lei se întorc în conturile statului. Premierul spune însă, că de la întâi septembrie, odată cu recalcularea pensiilor se va modifica și plafonul de impozitare.
„Între timp, știm foarte bine că nivelul de trai s-a scumpit și au existat anumite indexări. Deci, cu alte cuvinte, trebuie să existe o corecție și la plafon, practic, ar trebui ca plafonul să fie mărit. Corecția nu este o prioritate și pentru Ministrul Muncii care pare să îl contrazică pe premier. În momentul acesta, prioritatea noastră este să facem recalcularea după noua formulă. Impozitarea pensiilor nu ține doar de Ministerul Muncii, ci și de Ministerul Finanțelor.”
Bătrânii nu mai cred în promisiunile guvernanților
Plicurile cu deciziile de recalculare ar trebui să ajungă la pensionari începând cu luna viitoare, iar din septembrie vor primi pensia recalculată. Bătrânii însă nu mai cred în promisiunile guvernanților.
„Vă rog frumos să nu mai spuneți de pensii că m-am săturat. Numai cât am auzit, din sufletul meu mă credeți. Am muncit 30 de ani la fabrică și pensia era 2040 de lei. Nu mai aștept nimic, m-am săturat de promisiuni. Atunci când trebuie să ne dea, nu ne dă. Uite acum pe trei sfecle îmi cerea 8 lei, e mult, le-am dat înapoi. Vreau să cred că o să se țină de cuvânt, mai ales că suntem în preajma alegerilor, știu că se mai îndeplinesc unele din promisiunile lor”, au spus bătrânii.
Nu toți vor avea însă venituri mai mari. Aproximativ 2 milioane de români vor rămâne cu venitul pe care îl primesc și acum cei pensionați pe caz de boală și românii care au lucrat între 15 și 25 de ani.