România este pe primul loc în Europa la scumpiri, potrivit unui raport Eurostat. Nici nu ne miră statisticile, în condițiile în care ieșim din magazine cu pungi tot mai mici, deși cheltuim sume la fel ca în anii trecuți. Așa vedem cel mai bine cât de mult a scăzut valoarea banilor. Dacă înainte oamenii mergeau la cumpărături cu sacoșa de rafie. La ei, acum, le este suficientă o mică pungă de plastic în care pun toate proviziile pe care și le permit.

Citește și: VIDEO Plafonare la 14 alimente, scumpiri la celelalte! Cum vrea Ministerul Agriculturii să rezolve această problemă?

De la un an la altul, nivelul de trai al românului a tot scăzut, iar asta se oglindește cel mai bine în piețe, unde nimeni nu mai umblă cu sacoșele doldora de cumpărături.

„Păi acum 3 ani, era din aceea sacoșa de rafie.

Acum este cam de una din aia de un leu”
, a declarat o româncă.

Evident, nu toată lumea a renunțat la sacoșă. Doar că bate vântul prin ea. Dacă în 2022 cu 100 de lei puteam lua aproximativ 28 de kilograme de cartofi, acum cu aceiași putem cumpăra doar 20 de kilograme. Iar în loc de 4 kilograme de carne de porc, acum, cu 100 de lei, cumpărăm cu un kilogram mai puțin.

Românii, nostalgici la vremurile în care banii aveau valoare 

Oamenii își amintesc cu nostalgie de vremurile în care banii lor însemnau ceva. „Cu 150 de lei luam ce iau acum cu 450-500 de lei”, „Salariile au rămas la fel, prețurile sunt foarte mari. Nu ne mai ajung banii pentru micile plăceri", au declarat mai mulți români. Studiile arată că o treime din bugetul unui român se duce pe alimente.

„Când ai venituri mici, evident, majoritatea banilor tăi se vor duce pe mâncare. Este lipsa de planificare și lipsa de buget, faptul că facem cumpărături de impus, facem multe cumpărături de poftă”, a declarat Adrian Asoltanie, expert în educație financiară. 

Un studiu recent arată că 4 din 10 europeni o duc mai rău decât anul trecut. 80% sunt de părere că scumpirile sunt de vină pentru traiul lor modest.