Aflat în spatele gratiilor, un gălățean și-a denunțat la Poliție soția și cel mai bun prieten. Cei trei erau parteneri de infracțiuni, însă individul ar fi aflat că în lipsa lui, cei doi au început o relație. Orbit de gelozie, le-a povestit anchetatorilor despre spargerile date alături de ceilalți doi, chiar dacă astfel și-a complicat situația și s-a ales cu o nouă acuzație. Reporterul Delia Săndulachi a venit cu detaliile despre acest subiect în cadrul jurnalului NEWSTIME.

Citește și: Tzancă Uraganu a ajuns la Poliție după ce ar fi primit bani falși din partea unor fani! Manelistul a răbufnit: „Sunteţi vai de steaua voastră şi vreţi să daţi dedicaţii”

„În 2022, cei doi soți, împreună cu prietenul bărbatului, au spart o casă, de unde au furat mai multe unelte și scule electrice, pe care le-au vândut, apoi au împărțit banii.

Polițiștii nu au reușit să afle cine sunt autorii, iar între timp soțul a fost arestat pentru o altă infracțiune pe care a comis-o. În spatele gratiilor fiind, la urechile lui a ajuns zvonul că soția ar avea o relație chiar cu prietenul lui, care îi era și partener de infracțiuni. Metoda pe care a găsit o pentru a îi despărți pe cei doi a fost să le spună polițiștilor cine a dat spargerea respectivă.
Planul a funcționat, ce-i drept, pentru că cei doi au fost ridicați de polițiști chiar de Ziua Îndrăgostiților. Acum, prietenul bărbatului este arestat preventiv, iar soția a fost plasată de judecători în arest la domiciliu. Gelozia îl va costa însă scump pe bărbat pentru că la pedeapsa pe care o execută deja se vor adăuga câțiva ani pentru spargerea la care a recunoscut că a luat parte. Acestea au fost informațiile la revedere”
,
a declarat reporterul NEWSTIME.