Cinci muncitori care se îndreptau spre locul de muncă au pierit într-un carambol oribil pe autostrada București-Pitești după ce două tiruri și două autoturisme s-au ciocnit. Mașina în care se afla a fost spulberată, după ce a fost prinsă între cei doi mastodonți.
Abia după o oră au reușit pompierii să-și dea seama despre ce tip de mașină a fost vorba, dar și de numărul de persoane care se aflau în interior.
Cinci oameni și-au pierdut viața. Toți erau muncitori și se îndreptau spre Capitală
O cameră a surprins accidentul teribil de pe autostradă, produs marți dimineață, pe sensul către Capitală.
O luptă contra cronometru a fost demarată pentru salvarea victimelor.
Pompierii au avut nevoie de mai bine de o oră ca să își dea seama câți pasageri erau în mașină. Într-un final, bilanțul a fost stabilit.
„Conducătorii celor două tiruri au fost testați cu aparat cu alcool test, rezultatele fiind negative. Polițiștii Biroului de Poliție Autostrada 1 București-Râmnicu Vâlcea au deschis un dosar de urmărire penală care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală”, a declarat Ana Ciolca, purtător de cuvânt IPJ Ilfov.
Surse din poliție spun că șoferul tirului din față le-ar fi declarat anchetatorilor că totul s-ar fi întâmplat după ce a fost orbit de soare.