Miroase a sărbătoare pe ulițele satelor din inima Transilvaniei. Gospodinele au încins cuptoarele și s-au apucat să pregătească bunătățile pentru masa de Crăciun. Primii pe listă au fost cozonacii cu multă nucă, preparați după rețete vechi de sute de ani.

Într-o gospodărie din Țara Secașelor, gospodinele s-au apucat de treabă încă din zori. E multă muncă iar cozonacii se pregătesc și acum după rețetele tradiționale, moștenite din străbuni.

„Cernem făina, o aerisim puțin. Aici sunt 30 de kilograme măsurate, ca să știm ce să punem: ouă, zahărul, sarea, să știm câtă trebuie”, spun gospodinele.

Pregătirile încep cu o seară înainte, când se iau ingredientele și se pun la cald: „Ne pregătim să facem plămădeală. Am băgat puțin lapte, drojdia aici numai puțin, n-o bagi toată și acum punem puțin zahăr.

O acoperim imediat și când vedem că făina de deasupra crapă înseamnă că plămădeala e dospită și atunci putem să începem frământatul cozonacilor. Acum să punem puțină faină deasupra, să facem o sfântă cruce, că Doamne, Doamne nu se face nimic bun.”

În timp ce compoziția este lăsată la crescut, gospodinele pregătesc umplutura cu nucă, rom și vin. Totul se amestecă bine și se lasă apoi l-a odihnit câteva ore: „Acum băgăm ouăle.

Ce galbene și faine sunt. Ce frumos miroase lămâia.”

Aluatul este apoi frământat pe îndelete: „Acum punem untul și nu mai frământăm, doar îl împachetăm.” După ce aluatul s-a dospit, cozonacul este umplut cu nucă din belșug și se așează în tăvi: „Acum îl rulăm. Lăsăm la dospit până se umple tăvile. Când se umple tăvile le punem la cuptor.”

Citește și: Crăciunul pe plajă, alternativa pe care au ales-o mulți români în fața frigului din țară: „Ai complet parte de liniște, te relaxezi foarte, foarte bine”

Apoi e timpul să se încingă cuptorul: „Împrăștiem puțin lemnele în cuptor, să se ardă pe vatră. Mai puțin încins, nu prea tare încins. Să stea cam o oră.”

În final, după o zi de muncă, primii cozonacii rumeni sunt scoși din cuptor.

„Am scos o tură, mai trebuie să mai băgăm o tură, după aia mai întindem. Mai dăm și la cine nu are, nu trebuie numai să vindem, mai dăm și cui nu are, pentru că de asta e Crăciunul.”

De sărbători, în gospodăria din Alămor se pregătesc peste două sute de cozonaci: „Dragii mei, vă doresc un Crăciun fericit, cu bunăstare și cu inimă curată! Doamne ajută!”