Atitudinea Milenei i-a trezit suspiciuni lui Jasmine. Milena a pășit încrezătoare și plină de energie în platoul ediției concept.
Iată însă că, înainte de a ajunge la jurizare, aceasta a fost nevoită să le răspundă la întrebări colegelor sale.
Atitudinea Milenei i-a trezit suspiciuni lui Jasmine. Cele două au avut un schimb de replici în culise: „Îmi ești indiferentă”
Înainte de a intra în platoul „Bravo, ai stil!”, Jasmine i-a atras atenția Milenei că, în opinia ei, concurenta s-a schimbat după ce emisiunea a început să se difuzeze pe micul ecran.
În opinia lui Jasmine, Milena a devenit destul de agresivă față de celelalte concurente. Totul a pornit de la o discuție pe care Milena a purtat-o în culise cu Constanția.
Jasmine: „Am văzut că v-ați mutat și în mediul online cu anumite comentarii.
Milena: „Și ce vrei să-i fac? Eu mă uit doar la fetele pe care le urmăresc, atunci când am timp. Chiar crezi că eu am timp să stau pe copilărisme la 23 de ani?”
Constanția: „Păi trebuie să te implici în emisiune, Milena. Chiar dacă toți avem facultate, job.”
Milena: „Mă implic în emisiune. Dar crezi că stau să văd ce spune x? Crezi că m-ar interesa? De câte ori vrei să-ți repet că îmi ești indiferentă. Dacă aveam ceva cu tine îți spuneam, dar nu am.”
Jasmine: „Ce schimbare s-a produs de când s-a difuzat emisiunea. Mi se pare că ai devenit foarte agresivă. Nu e de rău, e doar întrebare de curiozitate.”
Milena: „Nu s-a produs nimic. Sunt eu cum sunt. Nu pot să spun ceea ce gândesc? Poate uneori mai ridic tonul.”
Discuția dintre cele două a continuat în platou. Milena a explicat totul: „Trebuie să te aperi”
Deranjată de discuție, Milena a explicat că nu are intenția de a lăsa impresia că ar avea o anumită doză de agresivitate. Concurenta spune că își dorește doar să se apere și să își argumenteze ținutele.
„Sunt zile în care ai o stare de spirit mai bună, sunt zile când ai o stare de spirit mai rea. Trebuie să te aperi. Văd că dacă nu mă apăr eu pe mine, nimeni nu o să facă chestia asta. Am vorbit poate pe un ton mai ridicat, dar nu am vorbit agresiv.
M-am apărat spunându-i Constanției, că cu ea era dialogul respectiv că pur și simplu mie mi-e indiferentă. Și poate sună urât chestia asta, dar nu poate să fie nici antipatică, nici să-mi placă. Nu simt absolut nimic față de ea și nu pot să-i spun că am ceva față de ea dacă nu am”, a spus Milena, în încheierea subiectului.