Scandal monstru la o nuntă din Teleorman. Un bărbat a fost atacat cu bestialitate de un alt nuntaș, după un schimb de replici. Victima se află la spital, unde se zbate între viață și moarte, iar agresorul a fost arestat preventiv. Victima e lovită mișelește pe la spate cu atâta furie că martorii rămân încremeniți.
Bărbat atacat din senin cu ciocanul, chiar la nuntă! Omul a ajuns în stare gravă la spital
Omul se prăbușește fără vlagă pe asfalt, într-o baltă de sânge. Agresorul ar fi continuat dacă nuntașii care au văzut oroarea nu încercau să-l oprească. În cele din urmă, un martor sună la salvare. Tânărul de treizeci și nouă de ani a fost transportat la Spitalul din Alexandria, apoi transferat în Capitală, unde se zbate între viață și moarte.
Medicii spun că are nevoie de intervenții chirurgicale și sunt rezervați în privința șanselor lui de supraviețuire. Bunica lui Laurențiu povestește că între el și agresor s-ar fi iscat un conflict înainte de nuntă, dar nimeni nu s-ar fi gândit că s-ar putea ajunge la un pas de crimă.
Autoritățile au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor, iar agresorul a fost arestat preventiv pentru treizeci de zile.