Turiștii vor putea vizita Cazinoul din Constanța vara viitoare. Constructorii și autoritățile promit că lucrările vor fi încheiate până atunci, iar clădirea emblemă de pe faleza orașului va arăta ca în 1910.
Echipa Kanal D2 a fost primită în interiorul monumentului și au văzut cu exactitate cât mai au de lucru meșterii și restauratorii.
Toate elementele emblematice ale Cazinoului din Constanța sunt în proces de restaurare
În atelierul de creație din interiorul Cazinoului sunt readuse la viață toate elementele care fac parte din istoria clădirii. Balustrada a fost restaurată iar în perioada următoare vor fi montate vitraliile. Stilul art nouveau se va regăsi atât în pardoseală, în mobilier, cât și în picturi. La final, încăperile vor fi luminate de candelabre identice cu cele originale.
Dacă în celelalte încăperi schelele sunt încă pe poziții, subsolul este aproape gata. Pereții păstrează piatra naturală din 1910, anul în care a fost deschisă clădirea.
„În momentul când s-au curățat pereții și s-a observat ce există în spatele tencuielii, arhitecții au hotărât să rămână pentru totdeauna, fiind o fundație foarte bine lucrată”, spun constructorii.
Celebra fereastră a cazinoului în formă de scoică va fi restaurată cu sticlă de murano. Lucrările vor fi terminate anul viitor în iunie.
„Foarte frumos, abia aștept să termine. Am fost și când aveam voie să-l vizităm înăuntru știți, cu cască de protecție. Mult a stat în paragină”, spun oamenii.
Primarul orașului Constanța promite că și în interiorul cazinoului va putea fi vizitat de turiști.