După un mariaj de durată alături de Deea Maxer, Dinu și cea care i-a fost parteneră de viață pentru ani întregi au decis să o ia pe drumuri separate. Nu a durat însă foarte mult până când atât Deea, cât și Dinu Maxer și-au refăcut viețile alături de alte persoane.
Se pare că, în ceea ce privește viața sa amoroasă, lucrurile merg din ce în ce mai bine pentru Dinu Maxer și pentru iubita sa, Magdalena Chihaia.
Puțină lume știe, însă există un loc special pentru Dinu Maxer și partenera sa, unde relația lor a trecut la un nou nivel. Este vorba despre Dubai, care i-a cucerit cu desăvârșire pe cei doi.
„Eu cred că, dacă relația debutează ca prietenie, după care descoperi că ești foarte compatibil și în zona intimă, atunci nu are nimic ce să distrugă o relație
Ce l-a făcut pe Dinu Maxer să se îndrăgostească de Magdalena Chihaia: „Am fost dat pe spate”
Cei doi îndrăgostiți pare că se iubesc din ce în ce mai mult pe zi ce trece. Recent, Magdalena Chihaia a dezvăluit că simte că i-a furat inima artistului pur și simplu prin felul ei de a fi și prin pasiunea pe care o pune în
ceea ce face.Pe de altă parte, Dinu Maxer a punctat din nou faptul că, înainte de orice, a fost prietenia dintre ei. Chiar și în acea perioadă, când erau doar amici, Dinu Maxer spune că era impresionat de calitățile actualei sale partenere de viață.
„Nu mi-a pus nimeni întrebarea aceasta, recunosc(n.red. cum l-a cucerit pe Dinu Maxer). Cred că prin felul meu de a fi și prin bucuria pe care o am în fiecare zi. Îmi iubesc la fel de mult profesia cum și-o iubește el”, a spus Magdalena Chihaia pentru Cancan .
„Noi am fost prieteni la început, așa că m-am îndrăgostit de aceste calități ca prieten.