Doar câteva zile au trecut de când presa italiană scria că Matteo Politi ar fi făcut postări din Hong Kong, însă carabinierii anunță că l-au arestat acasă în Veneția. Falsul medic este condamnat de instanțele din România la peste trei ani de închisoare. Alexandra Cosman, reporter NEWSTIME, a oferit toate detaliile despre acest subiect.

Citește și: Un nou azil al groazei, descoperit în Capitală! 18 bătrâni dormeau pe saltele murdare, la subsol

„Carabinierii au transmis că falsul medic a fost capturat chiar în locuința sa din Veneția, iar acum se află după gratii, în așteptarea extrădării. Politi ar fi fost condamnat în România la trei ani și zece luni de închisoare, după ce a făcut operații estetice chiar și la un spital privat, deși nici măcar nu avea liceul terminat. Avea în schimb niște diplome false pe care le obținuse în Kosovo.

În 2019, atunci când ar fi intrat anchetatorii pe fir a încercat să fugă din țară cu trenul, însă a fost prins în vama Curtici și reținut. Nu a stat prea mult timp după gratii pentru că a acesta a fost eliberat, iar până în martie anul trecut atunci când s-a dat sentința a avut timp să și ia tălpășița și să fugă. În Italia el schimbase numele în Luigi și lucra la un hotel din Veneția”
,
a declarat Alexandra Cosman.

Matteo Politi va fi extrădat în România 

Investigațiile în acest caz au scos la iveală faptul că „medicul” își găsise un loc de muncă într-un hotel din Mestre, în apropiere de Veneția, Italia, potrivit Rai News. Bărbatul a fost arestat, iar carabinierii au alertat serviciul de cooperare polițieneasca internațională pentru comunicările necesare cu organismele străine și, la cererea autorității judiciare, l-au dus la închisoarea Santa Maria Maggiore din Veneția, în așteptarea extrădării, relatează News.ro.

Matteo Politi a fost trimis în judecată în ianuarie 2020 de procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 pentru înșelăciune și exercitarea fără drept a profesiei de doctor. El a operat timp de 15 ani cu diplome false, a folosit un nume fals si a efectuat operații în cinci unități sanitare din București, obținând profituri de zeci de mii de euro.