Theo Rose și Anghel Damian formează de ceva timp un cuplu, iar în iunie 2023 aceștia au devenit părinți, după ce artista l-a adus pe lume pe Sasha, fiul lor. După acest eveniment extrem de important, iată că solista a fost și cerută de soție de către partenerul ei de viață. Cererea în căsătorie a avut loc chiar de ziua ei de naștere, moment în care Anghel Damian i-a duruit și o bijuterie specială: un inel pe care sunt gravate câteva versuri în limba franceză.

Având în vedere cât de deosebită este bijuteria, fanii artistei s-ar fi așteptat ca aceasta să nu lipsească niciodată de pe mâna ei. Iată însă că vedeta a ales să nu poarte inelul de logodnă, chiar dacă este foarte special și pentru ea. Theo spune că singurul motiv este chiar faptul că nu obișnuiește să poarte în general bijuterii, însă a precizat că are mare grijă de inelul cu pricina, care stă la loc de cinste în dressing-ul ei.

„Nu a fost așa oficial (cererea în căsătorie n.r). Era un cadou de ziua mea, noi ne sărbătorim unul după altul. Și unul dintre cadouri a fost un inel, care avea gravat în interior un poem în limba franceză. Mi-a zis și ce înseamnă, dar nu mai știu, am uitat, că nu l-am mai scos de mult din cutie. E ceva lătăneț așa și e special, îl țin frumos, l-am pus la loc de cinste la mine în dressing, se vede cutia cu inelul înăuntru, dar nu port

accesorii, adică nu prea port de fel. El știa că nu port accesorii. A fost mai mult așa, să vină cererea aia însoțită de ceva care contează pentru amândoi”, a spus Theo Rose, în cadrul podcast-ului „Gând la Gând cu Teo”.

Citește și: Viața lui Anghel Damian, schimbată total de când fiul său a venit pe lume. Regizorul nu se aștepta niciodată la asta: „Este mai greu decât mi-am imaginat”

În ceea ce privește data exactă a nunții, cuplul nu pare că a stabilit-o încă, însă vedeta a dezvăluit cu ceva timp în urmă că fericitul eveniment ar putea avea loc în vara anului 2024. Theo Rose și Anghel Damian își doresc o ceremonie privată, foarte discret, cum a fost de altfel și botezul fiului lor.

„Am discutat și despre nuntă. Se va întâmpla discret, la fel ca botezul lui Sasha.

Poate vara viitoare vom da, totuși, și o petrecere în cinstea noastră. Până atunci, avem alte planuri”, a declarat Theo Rose, pentru VIVA.