Un tânăr afgan de 28 de ani a fost ucis cu sânge rece în plină stradă. Atacul violent s-a produs la Timișoara și pare o reglare de conturi ce a avut loc aproape de o locuință unde erau cazați mai mulți migranți. Polițiștii din Banat sunt în alertă și caută martorii și autorii acestei crime.
Alerta s-a dat miercuri seara, într-un cartier de la periferia orașului Timișoara.
Scena sângeroasă a avut loc în mijlocul unei străzi din Timișoara
Martorii vorbesc despre cel puțin doi agresori: „Au trântit unul aici cu doi concetățeni și am văzut că e cam grav. Scandal a fost așa, dar fiind obișnuit deja de aproape un an de zile cu scandalul lor mi-am zis: mă, se ceartă, să bat.” Vecinii spun că într-o casă din zonă locuiau mai mulți cetățeni străini. Cel mai probabil, unii așteptau șansa de a trece granița spre vestul Europei: „Foarte mulți migranți acolo.
În ultimul an, procurorii DIICOT au destructurat în Banat mai multe rețele de traficanți și călăuze care obțineau sume importante de bani de pe urma celor care fugeau de războiul de acasă și sperau la o viață mai bună în vest. Cele mai multe scandaluri izbucnesc de la bani. Călăuzele cer sume uriașe pentru transportul peste graniță.
Polițiștii au descins joi la mai multe adrese unde aveau informații că locuiesc migranți. Cu toții au fost duși la audieri. Din păcate, tragedia de miercuri seară nu este prima.
Cu ceva timp în urmă, în zona Gării de nord din Timișoara a fost surprins un alt atac violent. 3 migranți au fost încolțiți de rivali și loviți cu bestialitate. Totul a pornit de la o neînțelegere privind banii legați de transportul în spre vestul Europei. Un afgan de 27 de ani a murit în urma atacului. O altă victimă a ajuns la spital. Cel considerat responsabil de această crimă, tot cetățean afgan, a fost prins după trei luni în Atena, de unde a fost extrădat pentru procesul din România.