Lipsa medicilor se resimte acut în spitalele din orașele mici. Astfel, nu de puține ori, unele secții ajung să fie închise, așa cum se întâmplă deja în Spitalul Orășenesc Mizil, căci medicii au plecat rând pe rând în orașele mari iar acum posturile scoase la concurs se ocupă cu greu. Nu mai puțin de șaizeci de medici pediatri au refuzat anul trecut să vină să lucreze în Spitalul din Mizil.
Medicii sunt o raritate, iar pe secția pediatrică aceste lipsuri se resimt acut. Mai grav este că sunt perioade în care zile întregi gărzile nu sunt acoperite, asta în pofida tuturor încercărilor managerului spitalului de a angaja mai multe cadre medicale.
„Numai în luna august, timp de doisprezece zile, niciun medic nu a fost de gardă pe secția de pediatrie a spitalului, asta deși există doi medici angajați pe secție, însă care nu pot asigura gărzile în totalitate”,
„Da, există un deficit de personal, în ceea ce privește anumite specialități, spre exemplu pediatria. Este foarte, foarte dificil de acoperit. Anul trecut am vorbit cu vreo șaizeci de medici pediatri și au spus, au declinat oferta noastră”,
Așa se face că pacienții din Mizil ajung să parcurgă zeci de kilometri doar, doar vor găsi salvarea în mâinile vreunui medic din alt oraș, o hibă veche a sistemului medical românesc, pe care inclusiv primarul orașului o știe, dar nu o poate combate, căci toți medicii care s-au perindat de a lungul timpului prin Spitalul Orășenesc Mizil, în final au plecat într-un oraș mai mare.
„Se angajează, stau un an de zile și cum și-au găsit o portiță să ducă au spital județean, un spital mai mare”, a spus edilul.
Mai mult, administrația publică s-a oferit chiar să achite costurile de transport, respectiv cazare, pentru un medic care să accepte să fie angajat cu normă întreagă al spitalului, însă în zadar.
Citește și: Elevii ar putea fi testați antidrog în școli. Părinții sunt de acord cu inițiativa ministrului de Interne
„Am vrut să aduc pe cineva, o farmacistă cu facultate, pe care a avut-o angajată spitalul. Nu avea unde să stea. Am vrut să-i dăm apartamentul și mi-a cerut că îi trebuie și curte, să-și plimbă cățelul”, a completat primarul.
Spitalul nu are nici medic de anestezie, terapie intensivă și nici medic neonatolog. Pe secția ginecologie sunt în prezent doi medici angajați în spital, însă unul este în concediu medical de mai bine de un an iar celălalt este în concediu de naștere a copilului, astfel că gravidele sunt trimise să nască la Ploiești. Conducerea spitalului a scos la concurs nu mai puțin de unsprezece posturi și așteaptă ca doritorii să se înscrie.