Președintele Iohannis și Prima Doamnă nu își fac griji din cauza ninsorilor, s-au relaxat în paradisul exotic din Zanzibar, despre care tot românul a auzit dar puțini au avut și banii necesari să ajungă acolo. Nicio vorbă deocamdată de la președinte despre cât a costat această deplasare. Șeful statului a făcut însă o promisiune marți.
În turneul său african, președintele Klaus Iohannis și Prima Doamnă nu au ratat o călătorie în Zanzibar, una dintre cele mai căutate destinații turistice pentru români.
În descriere, reprezentanții companiei spun că sunt câteva poze cu președintele româniei, Klaus Iohannis, care a călătorit cu Azam Marine Kilimanjaro 8 Șoimul Mări, de la Dar es Salaam la Zanzibar pentru o vizită de guvern.
O întrebare îi frământă însă pe toți: cât costă turneul african al președintelui, iar marți șeful statului și-a mai nuanțat discursul.
„Prin acest turneu am repus România pe radarul african iar, în ce privește cheltuielile, sigur că aceste lucruri vin cu niște cheltuieli.
Până acum administrația prezidențială susținea că legea este cea care nu permite transparentizarea costurilor pentru deplasările în străinătate.
Reporter: „Care este secretul de stat în ce privește prețul cazării și al transportului?”
Klaus Iohannis: „O să vă explice colegele și colegii de la administrație mai în detaliu.
În următoarele două zile cuplul prezidențial va rămâne în Senegal. Klaus Iohannis și prima doamnă au în program vizita la un centru pentru copii cu dizabilități mintale, iar astăzi vor ajunge pe Insula Gorée, prima închisoare a sclavilor din Africa de Vest. Abia joi șeful statului se va întâlni cu președintele Republicii Senegal.