Dana Roba a devenit cunoscută de o țară întreagă după ce a fost mutilată de către Daniel Balaciu în luna iunie.
Din fericire, Dana Roba a supraviețuit și, după ce a trecut printr-o sumedenie de intervenții chirurgicale, aceasta s-a recuperat și se bucură din nou de viață. Totuși, aceasta nu a uitat trauma prin care a trecut și nici atitudinea pe care a avut-o fosta ei soacră după ce a aflat de incident.
Fosta soacră a Danei Roba, mesaj halucinant după ce make-up artistul a fost aproape ucisă de Daniel Balaciu: „Regret ca am fost căsătorită cu un monstru”
În ultimele luni, Dana Roba a devenit din ce în ce mai activă pe rețelele de socializare, acolo unde a adunat o comunitate impresionantă.
Dana Roba a povestit că femeia i-ar fi spus că gestul de o cruzime ieșită din comun pe care l-a făcut Daniel Balaciu s-ar fi născut din iubirea pe care acesta o avea pentru mama fiicelor sale.
„Regret ca am fost căsătorită cu un monstru, care a vrut sa-mi ia viața in data de 6 Iunie 2023. (În ziua de Rusalii). Eu, care am muncit și l-am ținut acasă ca pe un trântor, după ce am recurs la operația de dezlegare a trompelor, mi-a spus ca nu mă mai iubește și ca mai bine ma vede moarta, întinsa pe masă, decât gravida cu al treilea copil. Acesta este Daniel Balaciu.
Când am vorbit ultima data cu fosta soacra la telefon, mi-a spus: Lasă nu mai exagera, ca nu te-a omorât, te-a iubit, de aia ți-a dat cu ciocanul în cap. Oare dacă ar trece si fata ei pe unde am trecut eu, tot așa i-ar spune?”, a scris Dana Roba pe contul ei de Instagram.
Dana Roba, probleme cu tatăl ei din cauza relației pe care o are cu Beni
După ce a fost la un pas de moarte, Dana Roba a ales să își refacă viața și pare că și-a găsit cu adevărat liniștea și fericirea alături de Beni. Totuși, nu toată familia brunetei este de acord cu relația make-up artistului. Aceasta a povestit că tatăl ei nu este deloc încântat de faptul că Beni are trei copii dintr-un alt mariaj.
„Cu tata nu mă înțeleg pe tema asta, legat de iubitul meu, pe motiv că Beni are trei copii din prima căsnicie. Dar eu trebuie să îl accept, nu el. Tată, ai uitat că mama avea patru copii când ai cerut-o de soție? Văd că ai cam uitat. Nu ne-am mai văzut cu copiii lui Beni în ultima vreme, fetele mi-au spus că mama lor le-a zis lucruri urâte despre mine. Poate că e mai bine așa”, a dezvăluit Dana Roba, pentru Playtech Știri.