Un dansator român în vârstă de doar 31 de ani s-a stins din viață la un spital din Londra. Alexandru Vereb se confrunta de ceva timp cu probleme de sănătate și a fost supus unei intervenții chirurgicale la inimă, însă ar fi apărut complicații. Colegii de trupă cu care a cucerit scenele României, dar și alți artiști cu care a colaborat, sunt în stare de șoc.
Alexandru Vereb era unul dintre cei mai apreciați dansatori și coregrafi din Arad. A cunoscut succesul alături de trupa sa, cu care a urcat pe scene mari din țară, dar și de peste hotare. Chiar dacă suferea de probleme cu inima, Alexandru se îngrijea de boala pe care o avea și nu a renunțat la visul său, motiv pentru care a continuat să danseze. În urmă cu câțiva ani, Alexandru a plecat în străinătate.
Moartea lui Alexandru Vereb i-a dărâmat pe cei care îl cunoșteau
Alexandru Vereb s-a stabilit în Marea Britanie, la Londra, iar acolo trăiau o viață liniștită alături de iubita lui. Problemele de sănătate i-au dat lumea peste cap. Ar fi suferit o intervenție chirurgicală, iar după câteva zile ar fi apărut complicațiile și inima a încetat să îi mai bat.
„E de neînțeles și greu de digerat când aplică Dumnezeu a decis că este timpul ca acest minunat om să lase totul în urmă și să și înalțe sufletul către cer”, este mesajul transmis de foștii colegi ai dansatorului.Foștii colegi de trupă și prietenii lui Alexandru sunt devastați: „Ne pare destul de rău. Suntem profund îndurerați atât noi, cât și foștii colegi ai lui.
Să-i întărească pe cei apropiați Dumnezeu, iar pe tine, Alex, Dumnezeu să te odihnească și să ne veghezi de acolo de sus și să înveți îngerii să danseze”. Pe rețelele de socializare au fost postate zeci de mesaje de condoleanțe și pare că nimeni nu acceptă că dansatorul a pierit atât de devreme. „Deși drumurile vieții te-au dus pe alte scene, tu niciodată nu ai uitat locul de unde ai plecat.