Moartea violentă a unui salvamar din Constanța ridică multe semne de întrebare. Tânărul de 24 de ani a spulberat un sens giratoriu cu 170 de km la oră, iar în mașină a fost găsită o sticlă de băutură. Există destule indicii care să-i ducă pe anchetatori cu gândul la sinucidere, mai ales că apropiații spun că l-a părăsit iubita, iar în familia ar fi suferit traume de netrecut.
Citește și: La doar 12 ani, un băiat a pierit în timp ce mergea la școală. Copilul a fost spulberat de tren
Camerele de supraveghere de la ieșirea din Constanta au surprins momentul în care tânărul de 24 de ani a gonit spre moarte. Mașina a izbit sensul giratoriu cu 170 de km la oră, apoi zburat în aer și s-a răsturnat.
Tânărul luase permisul de un an, dar a rămas fără el de curând, tot din pricina vitezei. Asta nu l-a oprit sa se urce iar la volan. De această dată pentru ultima oară. În autoturismul făcut zob, polițiștii au găsit și o sticlă de băutură.
George suferea încă din copilărie, după ce a fost părăsit de mamă
George lucra în construcții, iar vara ca salvamar în stațiunea Mamaia.
Urma să plece în Anglia și avea planuri mari de viitor, dar cei care l-au cunoscut spun că suferea teribil încă din copilărie, iar recent îl părăsise și iubita. Tânărul avea trei frați și a fost crescut în condiții grele, după ce mama i-a abandonat. În urmă cu un an și jumătate, și tatăl lor s-a stins din viață.În urmă cu doar o zi, sora lui și-a sărbătorit ziua de naștere în Germania.
Acum, se va întoarce în țară pentru a se pregăti de înmormântare. Apropiații spun că traumele copilăriei îl chinuiau pe tânăr și în viața de adult.„Faptul că iubita l-a părăsit l-a trimis în copilărie. Fiind părăsit de iubită a considerat egal cu abandonul de mama, ce poate fi mai dramatic pentru un om încercat de anxietate, un om care a fost măcinat toată viața de frica de abandon”, a
Oamenii legii au recoltat mai multe probe biologice pentru a vedea dacă tânărul se afla sub influența alcoolului și încearcă să afle dacă a fost vorba despre un accident sau de o sinucidere. În acest caz, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.