Detalii cutremurătoare despre tragedia din Botoșani! Scene greu de imaginat s-au petrecut în noaptea de duminică spre luni la Botoșani. O tânără în vârstă de 23 de ani a fost la un pas de a-și pune capăt zilelor.

Înainte de a recurge la un gest necugetat, femeia și-a aruncat cei doi copii pe geamul unui hotel din localitate. Chiar dacă medicii au ajuns repede la locul tragediei, Vladimir, băiatul mai mic, în vârstă de doar doi ani, nu a supraviețuit.

Fratele său, Gabriel, a fost transportat în stare gravă la spital. Micuțul este în comă iar medicii sunt rezervați în privința stării sale.

 

Detalii cutremurătoare despre tragedia din Botoșani! Pompierul care a intervenit a dezvăluit cum s-a petrecut totul

Salvatorii aveau bănuieli întemeiate și, ca să evite un posibil gest necugetat al femeii, au intervenit de urgență.

Pompierul care a preluat frâiele intervenției a mărturisit că a fost vorba despre o misiune dificilă.

„A fost o intervenție în care a trebuit să așteptăm momentul prielnic. Am stabilit, împreună cu colegii un binom de salvare. Am fost tot timpul asigurat, iar la semnalul inspectorului – șef am intervenit și am reușit să prind persoana.

Citește și: Mamă târâtă de tramvai sub ochii fiicei! Tragedia s-a petrecut la Arad

În primă fază am deschis ușa, am îndepărtat mobilierul din cameră, perdeaua, geamul și am așteptat un moment prielnic pentru a interveni... Exista și pericolul de a se arunca. Eu am intervenit cât am putut de rapid”, a declarat Ionuț Honciuc, plutonier adjunct, conform botosaneanul.ro.

Femeia a fost dată jos după aproximativ două ore de intervenție. Ulterior, după ce a fost imobilizată, aceasta a fost transportată la Spitalul Județean, unde a fost internată pe Secția de Psihiatrie.