Violeta a ajuns să fie o adevărată adolescentă, care își face părinții mândri în fiecare zi. Fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică Jr. are 16 ani și a început să se afișeze tot mai des în cadrul emisiunilor televizate sau a evenimentelor. Recent, ea a participat singură la o gală, acolo unde a primit un premiu pentru „voluntariat și organizarea conferinței intenționale FDRMUN echipa de voluntari adolescenți”. În plan personal, tânăra pare la fel de împlinită ca pe cel profesional, chiar nici nu a ajuns încă la vârsta majoratului.

Tânăra și-a făcut recent publică și relația, după ce a postat un videoclip la secțiunea de stories de pe Instagram, în care se sărută cu tânărul.

Tânăra de 16 ani are o relație specială cu fratele ei, Radu Bănică, chiar dacă sunt frați doar de tată. Cei doi apar foarte des împreună, iar Violeta a mărturisit recent că cei doi au chiar și planuri mari împreună.

Când avea doar 9 ani, fratele ei i-a promis că se vor muta împreună, însă nu oriunde, ci în America. Chiar dacă acest plan va deveni realitate sau nu, Violeta a mărturisit că este recunoscătoare pentru relația pe care o are cu fratele ei, pe care îl consideră unul dintre cei mai buni prieteni ai ei.

„Dacă aș pleca în străinătate la studii nu aș putea fi însoțită, dar visul este să își țină Ștef promisiunea, că ne vom muta împreună.

La 9 ani am făcut acest plan, să mergem în New York împreună, să ne mutăm acolo.

Nu știu dacă se va ține de promisiune, dar vedem! Fratele meu tot timpul a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, mai ales pentru că nu mă minte. Nu suport minciuna și tot timpul mi-a zis să fiu la locul meu, dar să fiu eu.

Tot timpul am învățat să fiu naturală. El mi-a zis să stau mereu dreaptă, să nu stau cocoșată și mereu mă gândesc la el.

Înainte să fac ceva, mereu mă gândesc înainte, pentru că suntem persoane publice și contează imaginea, dar, în general, tot ce fac, fac cu familia sau cu acordul lor sau pur și simplu în scop de voluntariat sau activism. La școală nu am fost niciodată privită altfel, pentru că am crescut cu majoritatea colegilor încă de la creșă, așa că m-au cunoscut pe mine, Violeta, nu fiica

Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică”, a explicat Violeta, pentru Playtech.

Andreea Bănică, declarații despre relația fiicei sale: „E normal la această vârstă”

În urmă cu aproximativ două luni, Andreea Marin a vorbit sincer despre viața sentimentală a fiicei sale. Deși nu se știa încă că Violeta este într-o relație, celebra prezentatoare TV a fost întrebată cum ar reacționa dacă fiica ei și-ar face un iubit.

Vedeta a mărturisit că este normal ca la această vârstă să apară primii fluturași și că este deschisă pe acest subiect, motiv pentru care își dorește să o știe fericită și în siguranță.

„Are 16 ani și e normal la această vârstă să îi placă cineva, sunt deschisă. Cu precauții, însă, așa cum gândește probabil orice părinte conștient și responsabil în aceste vremuri tulburi. Îmi place să o văd fericită și în siguranță. Aceste lucruri țin de normalitate. Un adolescent trebuie să aibă și acel zbor spre lucruri făcute de unul singur, de a-și căpăta încrederea în sine, și ușor, ușor, o independență de a se descurca pe picioarele sale. Dar, bineînțeles, atunci când este nevoie, cu supervizarea părintelui. Violeta e o tânără care acum are aceeași înălțime ca și mine, care mai are multe de învățat, e ca un burete care caută să absoarbă volumul mare de informații, dar și perseverentă, în același timp. Și-mi seamănă… Face și un item de jurnalism, dar gândurile sale sunt la Drept”, mai adăugat Andreea Marin, potrivit Fanatik.