În vârstă de 29 de ani, fiul adoptiv al Luminiței Anghel, David Pușcaș, trece prin clipe extrem de dificile. Tânărul a început să se simtă rău, așa că a ajuns de urgență la Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca”, unitate medicală în cadrul căreia se află de marți.
Din nefericire, acesta a fost nevoit să treacă printr-o intervenție chirurgicală la nivelul degetului. David Pușcaș spune că totul a pornit de la acul unui cercel, care i-a intrat sub unghie și care a cauzat o infecție de proporții.
David Pușcaș a mărturisit că nu are parte de vizitatori în spital și că trece de unul singur prin clipele dificile. Pe parcursul timpului, relația sa cu Luminița Anghel s-a deteriorat din ce în ce mai tare, iar în ultimii ani aceștia au rupt orice legătură. Chiar și așa, tânărul a ales să își treacă mama adoptivă ca persoană de contact, pentru a fi anunțată în cazul în care s-ar întâmpla ceva cu el.
„Sunt singur în spital, nu am pe nimeni. Așa că am ales să o trec pe mama (Luminița Anghel – n.r) pe fișa mea de pacient, în caz că pățesc ceva. Nu am nici măcar o sticlă de apă aici, mor de sete și sunt singur în spital. Am ajuns în spital după ce m-am înțepat în acul din cercel sub unghie și am stat așa trei zile.
Cu ceva timp în urmă, David Pușcaș a dezvăluit că au trecut aproximativ 8 ani de când mama lui nu mai păstrează legătura cu el. Chiar dacă spunea că îi lipsește și că îi e dor de ea, tânărul menționa și faptul că nu are cum să dea de artistă.
„Nu am mai vorbit de opt ani cu ea. Nu i-am mai auzit vocea de foarte mulți ani, dar o simt lângă mine mereu și o port în suflet în tot ceea ce fac. Sper că este bine unde este ea. Să o caut? Unde să o caut? Prin oraș? Mă are la block peste tot, doar pe Facebook o mai am, în rest nimic”, a spus David Pușcaș cu ceva timp în urmă, pentru sursa citată.