Furtuni puternice în Franța și Italia. Fenomenele extreme creează mari probleme pe continent. Italia și Franța au fost lovite de furtuni devastatoare, care au adus viituri și cantități mari de grindină. În Italia, cinci persoane sunt date dispărute în urma torentelor.
Italia este lovită de inundații catastrofale în zona de nord vest. În zona metropolitană a orașului Torino, un torent de pietre și noroi a ajuns printre locuințe. Populara destinație turistică pentru iubitorii de drumeții montane, zona a fost brusc inundată de un tsunami de nămol și pietre. Cinci persoane sunt date dispărute și cel puțin douăzeci de mașini au fost avariate.
Furtuni puternice în Franța și Italia. Fenomenele extreme au făcut dezastru în mai multe destinații de vacanță
Forța valului a cărat zeci de metri rulote și autoturisme pe care le-a răsturnat apoi sau le-a proptit în poduri.
Și nici sudul Italiei nu e mai liniștit, vulcanul Etna, a erupt din nou iar autoritățile au fost nevoite să închidă aeroportul Catania, unul dintre cele mai importante de pe continent, circulat anul trecut de aproximativ 10 milioane de oameni. Acesta este aflat în apropiere de vulcan iar din cauza fumului degajat, care afecta zborurile, aeroportul a fost închis temporar.
Toate zborurile din jurul orei locale 13:00 au fost suspendate după ce fenomenul extrem a avut loc în noaptea de duminică.
Și centrul Franței a fost lovit cu o forță ieșită din comun iar într-o altă regiune un grup de turiști a surprins în imagini forța distrugătoare a unui fulger.