Guvernul și-a asumat răspunderea pe proiectul cu noile modificări fiscale. După lungi discuții, actul normativ a ajuns în Parlament. Deși guvernanții se laudă că reduc cheltuielile bugetare, în același timp cresc taxele și impozitele.
„Deși Guvernul insistă că nu vor fi schimbări de prețuri prin adoptarea acestor măsuri, unele dintre ele duc exact în această direcție, și aici mă refer la creșterea TVA-ului pentru produsele bio și cele tradiționale, dar și pentru produsele care conțin mult zahăr.
Deși guvernanții se laudă că reduc cheltuielile bugetare, în același timp cresc taxele și impozitele
Cei care vor să își cumpere o locuință trebuie să știe că de la anul vor plăti un TVA mai mare iar, ca noutate, taxa pe cifra de afaceri pe care băncile trebuie să o plătească a crescut de la unu la sută, așa cum au anunțat guvernanții inițial, la doi la sută.
Totodată vor putea fi afectați aproximativ un milion de români, în sensul că ar putea să primească salarii mai mici. Aici mă refer la cei care lucrează în construcții și în agricultură, care vor fi nevoiți să plătească contribuția la sănătate, dar și cei care lucrează în IT, pentru că aceștia vor plăti un impozit pe venit dacă au salarii care depășesc suma de 10 mii de lei brut”, a transmis Diana Buzea, reporter Kanal D.