Trei din zece români angajați sunt nevoiți să se descurce de la o lună la alta cu salariul minim, care nu ajunge nici măcar la 1.900 de lei net. Acestora Guvernul le promite o majorare din octombrie cu aproape 100 de lei net, prea puțin spun însă oamenii care își drămuiesc fiecare leu, copleșiți de scumpiri și de traiul tot mai greu.
Citește și: Suntem datori vânduți pentru stat. Oamenii sunt îngrijorați cu privire la ce ne așteaptă
„Mâncare, întreținere, utilitățile, atât, iar la sfârșit de lună dacă mai avem ceva bani avem noroc”, a declarat Anca, mamă a trei copii. Soțul este singurul care aduce un venit în casă. Lucrează în construcții, iar banii pe care îi primește abia le ajung de zi cu zi. „Dacă nu mai există și ceva particular să poată să mai facă ceva nu ne descurcăm. Iau câteva chestii lor, însemnând ceva pentru pachețel, ceva fruct și cam atât”,
„În acest moment salariul minim brut este de 3.000 de lei, adică 1898 de lei net. Guvernanții vor o creștere de până la 3.300 de lei brut, deși pe hârtie vedem un plus de 300 de lei, în realitate este vorba doar de 100 de lei, pe care îi vor câștiga în plus angajații. Concret, salariul net va ajunge la o 1.981 de lei”, a declarat reporterul NEWSTIME.
Specialiștii avertizează cu privire la forțarea creșterilor salariale
Prea puțin, spun specialiștii care ne avertizează că majorarea e nesemnificativă în raport cu creșterile de prețuri și, în plus, vine la pachet cu un risc. „Forțarea creșterii salariului minim va avea un dublu efect negativ. Pe de-o parte nu va însemna decât 100 de lei în plus la salariu, o sumă infimă, dar pe de altă parte și această sumă se va topi în inflație. De ce? Pentru că firmele vor trece aceste creșteri salariale în prețuri și în acest mod vom asista la noi scumpiri”, a declarat Adrian Negrescu, analist economic.
Doamna din imagini lucrează de dimineața până seara în bucătăria unui spital unde pregătește mâncarea care va fi servită pacienților.
Reporter: Ce cumpărați cu o sută de lei?
Marcel Ciolacu: Ce am nevoie.
Reporter: Ce aveți?
Marcel Ciolacu: Ca și dumneavoastră, pâine, zahăr.
Aduși la limita supraviețuirii, mulți se gândesc să plece din țară în căutarea unor salarii mai atractive. „Am un copil da și mă gândesc să plec în afară. Aici ce să facem, să facem foamea? Trebuie să facem sacrificii să nu putem să trăim decent”, a declarat un bărbat.
Chiar și vedetele se plâng de prețurile tot mai mari la alimente. Este și cazul Lidiei Buble, care a fost surprinsă de bonul de la casa de marcat. „ A fost 291,80 de RON. Deci dacă mă află mami că eu am dat atâția bani pe trei produse, o pită, o brânză, o pungă de chipsuri, niște ciocolată, niște biscuiți”, a declarat cântăreața. Potrivit cifrelor oficiale, 1,5 milioane de salariați din România, adică aproape o treime din total, sunt nevoiți să se descurce cu salariul minim.