Localnicii din Țara Lăpușului se pregătesc de postul Crăciunului tăind porcul. Vorbim despre o tradiție care adună oamenii la un loc și care transformă comunitatea într-o mare familie. Bucatele pregătite sunt apoi împărțite inclusiv cu turiștii, care ajung într-un număr tot mai mare în zonă.

„Mâncare de rezistență! Un pahar de țuică, apoi după se face grătarul”, spune un localnic în timp ce pregătește de zor mai multe bucate tradiționale.

Ignatul, motiv de mare bucurie pentru maramureșeni 

Imaginile nu sunt din arhivă și nici n-am încurcat datele. Nu este ignatul, dar oamenii din Țara Lăpușului au sacrificat deja porcul. În ceaune e carne proaspătă, din care se pregătesc și cârnați, dar și alte specialități.

„Absolut toate bucatele din porc sunt cu ingrediente absolut naturale și în afară de sare, piper, boia și mujdeiul de usturoi, altceva nu se mai pune”,

mai spun oamenii zonei.

Citește și: Masa de Crăciun s-ar putea ieftini! Guvernul a decis plafonarea adaosului comercial pentru mai multe alimente

Bucatele parcă alunecă și mai bine acompaniate de muzica tradițională, specifică meleagurilor maramureșene. Oficial, postul Crăciunului începe marți, pe paisprezece noiembrie. Până atunci, oamenii se vor bucura de jumările, caltaboșul și cârnații pregătiți acum.

„Noi căutăm motive să ne întâlnim pentru că suntem departe de satul nostru natal. Totodată, lucrăm într-o asociație prin care am vrea să vă atragem atenția că pe aceste meleaguri au fost momente istorice extrem de importante”, mai povestesc oamenii zonei, care sunt foarte atașați de tradițiile locului.

Oamenii nu vor ca obiceiurile să fie uitate și speră în acest fel de a le celebra să atragă tot mai mulți vizitatori în zonă.