Un italian a fost jefuit pe o stradă aglomerată din Sectorul 2 al Capitalei. Hoții au reușit să îi fure din rucsac peste 4.500 de euro exact în momentul în care ieșea de la o casă de schimb valutar. Oamenii legii i-au reținut pe cei doi și au suspiciunea că numărul victimelor ar fi mult mai mare.

Citește și: Răsturnare de situație în cazul lui Adrian Kreiner, afaceristul mort din Sibiu! Pe lângă cei trei ucigași, anchetatorii mai au încă doi suspecți

Acesta este momentul în care bărbatul, cetățean străin, iese dintr-o casă de schimb valutar din zona Moșilor. Ar fi schimbat o sumă impresionantă de bani, totul sub atenta supraveghere a celor doi hoți pregătiți să dea atacul. Camerele de supraveghere din zonă îi surprind pe cei doi indivizi cum se apropie de bărbat și îi desfac tacticos rucsacul. Reușesc să îi fure numai puțin de 4.500 de euro, ziua, în amiaza mare, iar mai apoi se fac nevăzuți.

La scurt timp, însă, bărbatul și-a dat seama că îi lipsesc banii și s-a dus glonț la poliție. Oamenii legii au intrat imediat pe fir și i-au identificat pe cei doi hoți. 

„În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, cu sprijinul polițiștilor Secției 7, s-a stabilit că fapta ar fi fost săvârșită de către doi bărbați, în vârstă de 25, respectiv 48 de ani. Astăzi a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, bănuiții fiind depistați și conduși la audieri”,

au transmis polițiștii. 

Un apropiat al hoților a dezvăluit cum acționau

Unul dintre apropiații celor doi hoți povestește modul în care oamenii cad de cele mai multe ori pradă acestor jafuri. Ba chiar tânărul spune că în spatele furturilor stau atât sărăcia, cât și consumul de stupefiante.  

„Nu știu, te duci la om, iar dacă are asta așa puțin.

Ai băgat două degete, ai tras bani și la revedere. Sau poți să te mai dai așa pe lângă el și zici: mă scuzați și i-ai băgat mâna în buzunar. Sunt multe metode”, a mărturisit un apropiat din anturajul unuia dintre tâlhari. 

Deși, incidentul a avut loc în apropierea unei piețe aglomerate, zona ar fi periculoasă, o recunosc oamenii care sunt terorizați de acești indivizii.

Cei doi bărbați nu ar fi la prima abatere. Potrivit unor surse, doar în ultima lună ar fi fost înregistrate peste 17 plângeri penale, iar autoritățile au suspiciunea că numărul victimelor ar fi mai mare.