Jador se bucură de succes pe plan profesional, astfel că tot ce își dorește acum este să își întemeieze cât mai repede familia frumoasă la care visează deja de ceva timp. Viața manelistului s-a schimbat semnificativ după ce a început să aibă o relație cu Oana Ciocan, care i-a devenit și logodnică și alături de care vrea să își petreacă tot restul vieții.
În prezent, cea mai mare dorință a cântărețului pare să fie aceea de a avea un copil cu aleasa inimii sale.
„Nu, era bine dacă era, dar nu e. Lucrez la asta, dar nu iese.
Jador și Oana Ciocan trăiesc o frumoasă poveste de dragoste iar manelistul a cerut-o deja de soție pe partenera sa de viață. Chiar dacă a spus marele DA iar cei doi se gândesc acum la clipa în care vor ajunge în fața altarului și când o să devină părinți, Oana Ciocanu nu a
„I-am dat deja inelul! Chiar, Oana nu a postat nicio poză cu inelul! Eu îi cumpăr foarte multe lucruri Oanei, dar ea nu le postează, preferă să fie mai discretă vis-a-vis de relația noastră. Oamenii ne judecă, așa că preferăm să nu ne expunem foarte mult în mediul online. Nu vrem să dăm ocazia să ne judece cineva iubirea”, a mai spus manelistul, pentru ProTV.