Un elev de 15 ani a leșinat la școală după ce a consumat energizante și a folosit plasturii cu nicotină. Este doar un alt incident care ne arată pericolele la care sunt expuși minorii. O lege care interzice vânzarea energizantelor către cei sub 18 ani este blocată la Cotroceni și nu poate fi pusă deocamdată în aplicare.
Elevului de 15 ani i s-a făcut rău la școală.
„Din primele date se pare că a avut un energizant, o băutura energizantă pe care a consumat-o la ora 08:30. Este o anchetă în desfășurare”, a precizat directorul școlii.
Elevul ar fi folosit și plasturi cu nicotină, o combinație periculoasă.
„Energizantele se mai consumă și este o situație pe care încercăm să o prevenim, se desfășoară activități de prevenție. Chiar ieri, în timpul acelui incident, au fost prezenți polițiștii de la siguranță școlară”, mai spune conducerea unității de învățământ.
Vânzarea acestor produse se face acum indiferent de vârsta clientului.
„Peste tot sunt(n.red. energizante) și pentru ei, ca vânzători, este un lucru bun, dar pentru noi nu”, „Sunt total împotriva consumului de energizante de către copii. În primul rând părinții trebuie să se gândească și să le explice copiilor”, sunt de părere oamenii.
Tulburări, palpitații, stări de leșin, sunt doar o parte din efectele extreme ale consumului de energizante.
„Ce se mai întâmplă, în combinație cu nicotina, cu fumul și cu fumatul, dar și cu alte tipuri de substanțe, efectele băuturilor energizante sunt potențate”, spune Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași.
În ultimul an, doi tineri au murit după ce au consumat cantități mari de energizante.
„Noi avem această experiență, a cazurilor în care apare tulburare de ritm cu oprire cardiacă, cu stop cardiac și uneori chiar și dacă se intervine rapid, cu resuscitare cardio pulmonară, cordul poate să nu-și mai revină”, mai explică specialiștii.
Culmea e că există o lege care interzice vânzarea de energizante minorilor. A fost votată, dar încă nu poate fi pusă în aplicare pentru că președintele țării nu a promulgat-o.