În fiecare an, ziua de 6 decembrie este ziua Sfântului Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinți ai creștinătății. Cu o seară înainte, pe 5 decembrie, copiii își lustruiesc ghetele sau cizmele și le scriu Moșului ce și-ar dori să primească. Dacă au fost cuminți, moșul le va lăsa în ghetuțe cadouri și dulciuri. Cei care au fost neascultători vor primi din partea Moșului o nuielușă. În calendarul ortodox, în această dată este prăznuit Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni.
Cine este Sfântul Nicolae, cel de la care a pornit tradiția cadourilor în ghete?
Sfântul Nicolae s-a născut în anul 270 în Turcia de astăzi, pe atunci Patara din Asia Mică. În limba greacă, numele acestuia înseamnă „biruitor de popoare”. El și-a împărțit averea săracilor după ce părinții acestuia au murit. Chiar dacă moștenise o avere imensă, Sfântul Nicolae a decis să dea tot ce primise persoanelor mai puțin norocoase în viață.
Sfântul Nicolae a fost prelat în Ierusalim, dar și episcop în orașul Myra. La chemarea împăratului Constantin, a fost unul dintre episcopii care au luat parte la Primul Conciliu de la Niceea în anul 325. În ziua de astăzi, moaștele Sfântului Nicolae se află în biserica din Bari, deși părticele din ele au ajuns în mai multe biserici din lumea creștină.
O mică parte din acestea se află la Mănăstirea Aninoasa din județul Argeș și, din secolul XIX, mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se păstrează la Biserica Sf. Gheorghe Nou din București.Legenda lui Moș Nicolae. Iată de ce punem cadouri în ghete?
Una dintre cele mai cunoscute este legenda celor trei surori. Este vorba despre fetele unui nobil sărac, care nu se puteau mărita.
Legenda spune că atunci când fata cea mare a ajuns la vremea să se căsătorească, Nicolae a lăsat noaptea la ușa casei nobilului un săculeț cu aur. Povestea s-a repetat și în cazul celei de-a doua fete. Când a venit vremea ca cea mai mică dintre fete să se căsătorească, nobilul a stat de pază pentru a afla cine este cel acre îi aduce de fiecare dată câte un săculeț cu aur.Nobilul l-a văzut pe Nicolae și a dat vestea mai departe, de atunci oricine primea un cadou neașteptat îi mulțumea lui Nicolae.
Cei trei săculeți de aur dăruiți celor trei fiice au devenit simbolul Sfântului Nicolae, sub formă a trei bile de aur. Tot de aici a apărut și obiceiul agățării șosetelor de șemineu, care sunt umplute cu daruri sau dulciuri. Astfel s-a creat legenda că Moș Nicolae lasă cadourile pentru copii în ghetuțe sau cizme.O altă legendă cunoscută, care îi este asociată lui Sfântul Nicolae, face referire la marinarii pe care i-a ajutat, după călătoria pe care a făcut-o în Tara Sfântă pe urmele lui Iisus. Atunci când o furtună puternică s-a pornit în timp ce erau cu toții pe corabie, Nicolae s-a rugat la Dumnezeu, iar ploaia s-a oprit imediat. O altă legendă spune că marinarii aflați pe corabie s-au înecat, singurul are a scăpat fiind Nicolae. În acel moment, el s-a rugat lui Dumnezeu și toți cei înecați au înviat și de atunci Sfântul Nicolae a devenit patronul marinarilor și al călătorilor pe ape. Astfel, toți cei care au asistat la această întâmplare, au considerat ruga sfântului care îi însoțea, o minune.