Ioana de la Bravo, ai stil nu reușește să ajungă în grațiile juriului prin ținutele pe care le prezintă. Concurenta a prezentat un look care a fost pe placul colegelor ei de platou, însă Alexandra i-a dat câteva sfaturi cu privire la modul în care ar fi putut duce ținuta la un alt nivel.
Ioana: Mi-a plăcut conceput. Am ceva emoții, dar nu vreau să se vadă.
Alexandra: Îmi place compleul pe care îl porți. Îmi place și haina de pe deasupra, dar mi-ar fi plăcut să fie mai mare, mai impunătoare. Părul tău arată foarte frumos, foarte sănătos, dar mi-ar fi plăcut să faci mai mult. Eu aș fi dus-o mai extra.
Ce calificative a primit Ioana în ediția concept „Glitter Glam”: „Mi se pare că ai jucat o carte inteligentă”
Chiar dacă ideea de la care ținuta Ioanei a pornit, execuția nu a fost una fără cusur.
Citește și: Ioana, în lacrimi la jurizare. Tânăra a fost copleșită de emoții: „Mă chinui și nu iese nimic”
Maurice Munteanu: Planează în tot acest ansamblu o mică, parșivă, perversă idee de costumare. Pantalonul, deși tu ești o fată slim, adaugă un volum inutil. Eu cred că ai fi putut să obții un look mult mai actual dacă combinai pelerina cu altceva sau să porți compleul ca atare.
Alexandru Abagiu: Eu sunt de părere că e un look proaspăt să știi. Mi se pare că ai jucat o carte inteligentă, în special în alegerea melodiei. Lorde, în contextul ăsta, face sens. Ea este o neînțeleasă, apelează la artificii de genul. Cumva contrastul ăsta mie îmi place. Rămân în pronunțare.
Raluca Bădulescu: Sinceră să fiu, nu prea aveați cum să dați greș în ținuta asta. Cu toate astea, inexplicabil, am văzut până acum multe ținute care șchiopătează. Nu pentru că nu ar fi frumoasă, ci pentru că este prea set. Styling-ul nu este cel mai bun prieten al ei, nici moda. Ea este foarte drăguță.