Ludovic Orban a fost implicat în mai multe accidente rutiere pe parcursul timpului. În anul 2003, președintele Forța Dreptei s-a răsturnat cu mașina, în 2006 a fost tamponat de un tramvai, iar în 2015 s-a răsturnat pentru a doua oară cu mașina, în timp ce se îndrepta spre Iași. De departe însă, cel mai viralizat incident a fost la finalul anului 2007, atunci când mașina fostului premier al României s-a ciocnit de un alt vehicul, după care a acroșat o fată.
Acum, la ani de zile distanță de la impact, Ludovic Orban dă noi detalii despre accidentul de la Cotroceni, în cea mai recentă ediție a emisiunii „În Oglindă”, difuzată la Kanal D2.
„Perspectiva mea s-a dovedit cea adevărată. Dacă țineți minte, în primele două zile am fost linșat public și am fost acuzat că am lovit o fetiță, că am fugit de la locul accidentului(...) m-a disculpat apariția unui film. Cineva, care probabil mă urmărea, cu misiune sau fără misiune, a filmat și s-a dus la directorul unui ziar, să vândă filmul respectiv, despre accident. A fost ca o minune.
Ce se vedea în caseta aia? Că nu era nicio persoană accidentată, că eu nu am fugit de la locul accidentului, eram acolo și vorbeam cu oameni, aveam zăpadă în păr, se vedea că nu băusem.(...)
Accidentul din Cotroceni, la un pas să-i încheie cariera lui Ludovic Orban: „Dacă accept să-mi dau demisia înseamnă că recunosc că sunt vinovat”
După accidentul din Cotroceni, a urmat o perioadă de liniște din partea celor implicați. În primă fază, atât familia fetei, cât și Ludovic Orban, au preferat să nu facă declarații în spațiul public. Acum, la 17 ani de la evenimentul nefericit care a fost la un pas să îi distrugă cariera politicianului și care s-ar fi putut transforma într-o tragedie, Ludovic Orban spune că în acea perioadă s-a confruntat cu foarte multe atacuri chiar de la colegii săi de guvern.
„Nu am dat niciun fel de declarații public, era și foarte complicat să dai declarații în condițiile în care a început un linșaj în care eu nu puteam să demonstrez că e contrarul a ceea ce s-a spus. Am fost într-o cumpănă. Nu m-am ferit, pentru că nu băusem, am și fost la medic ulterior. A fost o perioadă de tăcere care a fost provocată de modul în care a fost reflectată povestea, plus că în timpul ăsta se petreceau tot felul de mișcări politice. Tăriceanu mi-a cerut demisia, a convocat Biroul Permanent și i-a convins pe ăia că sunt vinovat. Eu le-am spus: „cum să-mi dau demisia dacă nu am nicio vină?” Păi dacă accept să-mi dau demisia înseamnă că recunosc că sunt vinovat. I-am înfruntat pe toți din PNL care îmi cereau demisia.
Procurorul a dat neînceperea urmăririi penale. A considerat că eu aș fi atins fata, deși toate declarațiile sunt contrare, cu o singură excepție, declarația unei fete minore, care a fost luată în absența părinților. El(n.red. procurorul), ca să împace și capra și varza, a dat neînceperea urmăririi penale. Ce nu se știe este că acest verdict a fost contestat în instanță, la Înalta Curte, unde a fost confirmat verdictul de neînceperea urmăririi penale. A fost o poveste care mi-a făcut un rău imens”, a mai spus Ludovic Orban .
Simona, fata care a fost implicată în accidentul rutier din 2007, s-a întors la viața ei de dinainte de accident. Totuși, familia acesteia a mai avut câteva momente grele, notează presa vremii. Pe parcursul timpului, aceștia au reușit să blocheze o decizie inițială a magistraților de evacuare din locuință. În ultimii ani, părinții tinerei s-au mai confruntat cu o executare silită, în urma unui credit care nu a fost achitat la timp.