Mama lui Vlad Pascu a fost reținută după audierile maraton de joi.
„Mama lui Vlad Pascu a ieșit de aici, din sediul de la DIICOT și știm foarte bine că aceasta a stat aproape toată ziua și a dat explicații în fața anchetatorilor. Femeia este anchetată pentru că este suspectată că ar fi influențat martorii din dosarul în care se afla și fiul său, Vlad Pascu.
Femeia este suspectată că ar fi influențat martorii din dosarul în care se afla și Vlad Pascu
De altfel și Vlad Pascu a ieșit joi seara. Nu am putut să-l vedem pentru că poliția a băgat mașina în garaj iar acesta a fost dus către Constanța, acolo unde se află în arestul preventiv, după ce știm foarte bine că a avut loc acel tragic accident în localitatea 2 Mai.
Ce știm până în momentul de față este și faptul că tatăl lui Vlad Pascu, cel care a fost chemat astăzi la sediul DIICOT în calitate de martor în acest dosar, a plecat de aici în calitate de suspect și sub o măsură preventivă, respectiv măsura controlului judiciar, pentru că în urma perchezițiilor de joi dimineață au fost descoperite mai multe cartușe în locuința acestuia”,
a transmis Adina Iliescu, reporter Kanal D, de la sediul DIICOT.