Marțea Mare: Tradiții și obiceiuri. A început Săptămâna Patimilor, perioadă care precede Paștele în Biserica Ortodoxă și pe care creștinii din țara noastră au mare grijă să o respecte cu sfințenie. În aceste zile, creștinii rememorează drumul pe care l-a parcurs Iisus Hristos înainte de a fi răstignit. Această cale se încheie duminică, pe 16 aprilie, atunci când este sărbătorită Învierea Domnului.

În unele dintre aceste zile, credincioșii țin post negru, astfel că nu mănâncă nimic până la lăsarea serii, pentru a primi binecuvântare divină. 

Marțea Mare: Tradiții și obiceiuri

Marțea Mare este denumită și Marțea Seacă și în 2023 pică pe 11 aprilie. Potrivit tradiției, în această zi, Hristos le-a povestit celor 12 ucenici ai săi cele două pilde: ale celor 10 fecioare și a talanților. Prima parabolă se citește și la Sfânta Liturghie în această zi.

Citește și: Vezi online episodul 2 al serialului „Instinct de mamă”. Ce întâmplări emoționante vor avea loc astăzi

Aceasta este ziua din Săptămâna  Patimilor în care, potrivit tradiției, românii fac curățenie în gospodărie. În Marțea Mare se spală geamurile, se dă cu mătura și cu aspiratorul și se rezolvă treburile din jurul casei.

Astăzi este ultima zi în care creștinii mai pot lucra la câmp, iar în Marțea Mare, în casă trebuie să ardă candela în permanență.

Ce denie se citește în această zi din Săptămâna Patimilor?

În fiecare zi din Săptămâna Mare, de duminică până luni, în Biserica Ortodoxă se săvârșește slujba Deniilor, care evidențiază clipele dramatice care au legătură cu patimile și Jertfa lui Hristos. Acestea au caracter de Utrenie, adică slujbă care se săvârșește în Biserica Ortodoxă în mod normal dimineața, însă se oficiază seara în această Săptămână.

Citește și: Lunea Mare: Tradiții și obiceiuri. Ce denie se citește în această zi din Săptămâna Patimilor?

În Marțea Mare, la fel ca în Lunea Mare, preotul citește Evangheliile care amintesc de unele dintre ultimele învățături lăsate de Hristos. În această perioadă se spune că oamenii trebuie să fie împăcați cu toți cei apropiați, pentru a le merge bine și în restul anului.