Sărbătoarea Sfintei Marii marchează trecerea de la zilele călduroase la cele reci. Aceasta sărbătoare creștină este însoțită de numeroase tradiții și superstiții, multe dintre ele fiind respectate cu strictețe și în prezent, în special în mediul rural.
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria
În cultura populară, există diverse superstiții legate de această zi, Sfânta Maria Mică, în funcție de regiune. Așadar, iată ce este recomandat să faci și ce este interzis de Sfânta Maria Mică, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului!
- dacă eşti însărcinată, în ziua de 14 august, premergătoare sărbătorii Sf. Maria, nu trebuie să munceşti sau să trebăluieşti pentru a avea o naştere uşoară şi un copil sănătos.
Citește și: Pe ce dată se sărbătoresc Sfinții Împărați Constantin și Elena în 2024?
-cine se roagă, ținând post negru, la Sfânta Fecioară, scapă de necazuri grele, de boli, de pagube și capătă în schimb alinare și împlinire
-înflorirea trandafirilor chiar de Sfânta Marie anunță sosirea unei toamne blânde şi îndelungate
-începând cu această zi, ciobanii coboară oile de la munte, bărbații își schimbă pălăria cu căciulă
- se interzice scăldatul în apa râurilor spurcată de cerb și dormitul pe prispă;
- schimbările de anotimp au fost interpretare în popor că fiind semne ale tristeții naturii, care regretă plecarea Sfintei Fecioare. Din acest motiv, iarba nu mai crește, iar frunzele încep să se îngălbenească.
Citește și: Tradiții și obiceiuri de Miercurea Mare: Aflați ce nu trebuie să faceți în această zi!
În 2024, Sfânta Maria va fi sărbătorită joi, 15 august. Pentru a prelungi această perioadă de odihnă, guvernul a decis ca și vineri, 16 august, să fie zi liberă pentru angajații din sectorul public. Astfel, aceștia vor beneficia de un weekend prelungit de patru zile, până duminică, 18 august. Angajații din sectorul privat, însă, vor avea liber doar pe 15 august.
Rugăciune către Maica Domnului
„O, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti mai presus decât heruvimii şi mai cinstită decât serafimii, Fecioară de Dumnezeu aleasă, bucuria tuturor celor necăjiţi; dă-ne mângâiere şi nouă, celor ce suntem în necazuri, că, afară de tine, altă scăpare şi ajutor nu avem. Tu singură eşti mijlocitoarea bucuriei noastre, şi ca Maica lui Dumnezeu şi Maica milostivirii, stând înaintea Prestolului Preasfintei Treimi, poţi să ne ajuţi nouă. Că nimeni din cei ce se roagă ţie cu credinţă nu este ruşinat. Auzi-ne şi acum, în ziua necazului nostru, pe noi cei ce cădem înaintea icoanei tale şi cu lacrimi ne rugăm ţie. Alungă de la noi toate necazurile şi nevoile ce vin asupra noastră, întru această vremelnică viaţă şi prin atotputernica ta mijlocire, nu ne lipsi pe noi nici de veşnica şi nesfârşita bucurie, întru Împărăţia Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Amin. Împărăteasa mea cea preabună, nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, prietena sărmanilor, folositoarea celor neputincioşi şi ocrotirea celor necăjiţi; vezi nevoia mea şi necazul meu. Ajută-mă, că sunt neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin. Ştii nevoia mea, uşurează-mă de ea precum voieşti căci nu am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă bună mângâiere, decât numai pe tine, o, Maică a lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor. Amin”.