Un cetățean englez de 63 de ani a fost găsit fără suflare la marginea unui cartier din Craiova, ceea ce înseamnă mii de kilometri distanță de locuința sa. Surse din anchetă spun că acesta făcea des vizite în țara noastră. Criminaliștii merg acum pe ipoteza unei sinucideri, dar cazul este învăluit în mister. Un trecător a observat trupul prăbușit și a sunat la 112. A urmat o desfășurare de forțe ca în filme.
„Printre moloz și mormane de gunoi, așa a fost găsit fără suflare englezul în vârstă de 63 de ani. Polițiștii criminaliști au găsit la picioarele lui și obiectul cu care acesta ar fi ales să își pună capăt zilelor”, a transmis Teo Argint, corespondent Kanal D.
Anchetatorii cred că bărbatul și-a luat viața, însă unii localnici au altă părere: „E suspect, ceva suspect”
Misterul pornește de la locul în care a fost găsit cadavrul, o zonă folosită drept groapă de gunoi, dar tranzitată totuși de oameni. Cetățeanul britanic s-ar fi aflat în vizită la o familie din Craiova. Venea periodic în oraș, semn că avea o relație strânsă cu mai multe persoane din zonă.
„Am auzit că a avut depresie mare”, „Nu e o minune în cartierul ăsta, nu e minune nimic”,
cred oamenii din zonă.Motivul unei posibile sinuciderii nu a fost lămurit până acum. Localnicii, însă, au intrat la bănuieli: „E suspect, ceva suspect”, „Cred că mai degrabă un omor a fost, decât o sinucidere”, „Am rămas și noi surprinși când am văzut situația. Am văzut salvarea”, spun localnicii.
Polițiștii au deschis un dosar penal și păstrează legătura cu autoritățile din Marea Britanie.
„Normal că ne speriem, stăm aici în cartier. Trecem strada, ne pomenim odată cu ceva dat în cap”, „E, să știți(n.red. periculoasă zona Balta Craioviței). Eu mă duc și iau fata din Craiovița, n-am curat să o las singură pe drum”, „Peste baltă e problemă, e negură, nu e lumină deloc aici”, mai spun oamenii.
Autopsia a arătat că rănile, pe care cel mai probabil și le-a produs singur, au dus la deces.