Ne așteaptă un nou val de scumpiri, este avertismentul retailerilor după anunțul făcut de Guvern, referitor la prelungirea până în decembrie a plafonării adaosului comercial la 14 alimente de bază. Comercianții spun că nu mai au cum să țină prețurile jos atât de mult timp, drept urmare vor scumpi alte mii de produse care nu se află pe listă.
Ordonanța care plafonează adaosul comercial pentru 14 alimente de bază ar fi trebuit să expire la sfârșitul lunii octombrie, dar a fost prelungită până pe 31 decembrie, deși vestea ar trebui să îi bucure pe români și să le scoată mai puțini bani din buzunare, se va întâmpla exact contrariu, avertizează chiar comercianții.
„Dacă va ține mai mult de trei luni vom fi nevoiți să scumpim și alte produse. Aici sunt 14 categorii, dar dincolo sunt mii de produse. Nu avem de unde, cum Guvernul n-are bani de unde, nici noi nu avem de unde”, a declarat Feliciu Paraschiv, retailer, pentru NEWSTIME.
Până acum, plafonarea s-a văzut doar la Guvern, se plâng oamenii. În schimb, consiliul concurenței anunța că alimentele de bază s-au ieftinit în august cu 43% la sută față de luna iunie.
Românii, nemulțumiți de „ieftinirile” făcute în luna august
Alimentele au continuat să se scumpească în luna august, iar perspectivele indică noi creșteri de prețuri, în condițiile scumpirii carburanților și în general a costurilor operaționale. Comercianții au plafonat adaosul la produsele de pe lista guvernului și și-au scos pierderea din scumpirea celorlalte alimente. Pe ansamblu, vânzători au ieșit pe plus, iar românii pe minus.
Românii resimt pierderile în portofele. „Totul e o minciună mare, un balon, ai băgat acum și s-a spart. Supermarket-urile oricum își fac ele prețurile, adică nu-i controlează nimeni, cum nici la piață de exemplu nu sunt controlate prețurile”, „Le ieftinește p-alea, le scumpește pe alea. Ce a făcut? Eu nu mai văd nicio ieftinire. Nu știu, m-am săturat”, au declarat mai mulți români, nemulțumiți de situația actuală.
În acest moment, în unele magazine, uleiul la un litru se vinde cu 11 lei, laptele cu 1,5% grăsime cu 8 lei și 40 de bani, iar făina costă peste 4 lei, prețuri asemănătoare cu cele de dinainte de marea ieftinire.